SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură. substantiv femininspintecătură
spintecătúră s. f., g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúri substantiv femininspintecătură
spintecătúră f., pl. ĭ. Loc spintecat. V. sfîșietură. substantiv femininspintecătură
spintecătură f. 1. acțiunea de a spinteca și rezultatul ei; 2. bucată de lemn spintecat. substantiv femininspintecătură
SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. – Spinteca + suf. -ătură. substantiv femininspintecătură
spintecătură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | spintecătură | spintecătura |
plural | spintecături | spintecăturile | |
genitiv-dativ | singular | spintecături | spintecăturii |
plural | spintecături | spintecăturilor |