SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik. substantiv masculinsotnic
sótnic, -ă m. și f. (rus. sótnik, centurion, sutaș, căpitan). Mold. Vechĭ. Căpitan de Cazacĭ. Azĭ Fam. A rămînea sotnic, a sta loculuĭ ca o santinelă: nu rămîn sotnicĭ la locu lor de cît aghezmuițiĭ din juru meselor (Adela Xen. Uragan, 260). A sta sotnic lîngă cineva, a sta batal, a te ținea de el ca să execute: icoana morțiĭ sta sotnică înaintea drumuluĭ (ib. 302). A fi sotnic, a fi liber (fără grijă). V. oturac. substantiv masculinsotnic
SÓTNIC, sotnici, s. m. Comandant al unei sotnii. – Din rus. sotnik. substantiv masculinsotnic
sotnic substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sotnic | sotnicul |
plural | sotnici | sotnicii | |
genitiv-dativ | singular | sotnic | sotnicului |
plural | sotnici | sotnicilor |