sonor definitie

SONÓR, -Ă adj. 1. Care produce sunete. ♦ Care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. Care propagă, care amplifică sunetele. 3. (Despre consoane) Care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (Despre filme) Însoțit de vorbire și de muzică. [Cf. fr. sonore, lat. sonorus]. adjectivsonor

SONÓR, -Ă I. adj. 1. care produce sunete. ◊ care are un sunet frumos, plăcut; răsunător, plin, puternic. 2. care propagă, amplifică sunetele. 3. (despre consoane) care se produce prin vibrarea coardelor vocale. 4. (despre filme) însoțit de vorbire și de muzică. II. s. n. partea sonoră a unui film. (< fr. sonore, lat. sonorus) adjectivsonor

sonór¹ adj. m., pl. sonóri; f. sonóră, pl. sonóre adjectivsonor

*sonór² s. n. adjectivsonor

*sonór, -ă adj. (lat. sonórus). Răsunător, plin de sunet: metal sonor; vioară, voce, sală sonoră. Fig. Enfatic: promisiunĭ sonore. Gram. Consonante sonore, acelea la a căror pronunțare vibrează maĭ întîĭ coardele vocale (r, l, m, n, b, d, g, j, v, z). V. mut. adjectivsonor

sonor a. 1. care dă sunet, cu sunete frumoase: voce sonoră; 2. care repercutează bine sunetele: sală sonoră. adjectivsonor

SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care răsună sau face să răsune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet plăcut, armonios (și pătrunzător). 3. Care amplifică sunetele, care are rezonanță. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisă; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) însoțit de vorbire și de muzică. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonoră (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu răsunet, renumit; p. ext. pretențios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus. adjectivsonor

a da sonorul mai încet expr. a coborî tonul, a vorbi mai încet. adjectivadasonorulmaiîncet