smalț definitie

smalț (-țuri), s. n. – Email. – Var. zmalț, smalt, zmalt. Mr. smaltu. Germ. Schmalz (Tiktin) și ngr. σμάλτον ‹ it. smalto, cf. pol. smalta, mag. zsomálc (Trans. jumalț, cf. Gáldi, Dict., 140). – Der. smălta, vb. (a emaila, mai ales în sens poetic), din ngr. (Bogrea, Dacor., IV, 846); smaltină, s. f., din fr. smaltine; smălțui, vb. (a da cu smalț); smălțuitor, s. m. (emailor). Cf. REW 8040. substantiv neutrusmalț

smalț s. n. sg. piele. substantiv neutrusmalț

smalț s. n., (sorturi, obiecte) pl. smálțuri substantiv neutrusmalț

smalț n. 1. materie sticloasă diferit colorată ce s’aplică pe unele lucruri: smalț de oale; 2. lucru smălțuit; 3. substanță albă și lucitoare ce acopere dinții; 4. fig. varietate de colori. [Nemț. SCHMELZ(GLAS)]. substantiv neutrusmalț

SMALT s. n. v. smalț. substantiv neutrusmalt

SMALT s.n. Sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. ♦ Nume dat culorilor folosite în heraldică. [< fr. smalt]. substantiv neutrusmalt

smalț și zm- n., pl. urĭ (pol. smelc, szmelc, ung. zománc. d. vgerm. smelze, schijă, fontă; ol. smalț, smelt, ngerm, schmelze, d. schmelzen, a topi; fr. émail, vfr. esmail, sp. pg. esmalle, it. smalto, mlat. smaltum; ngr. smálton). Substanță sticloasă (opacă orĭ străvezie) care se aplică pin topire pe faĭanță, porțelan, metal ș. a. și care se compune, în general, din nisip silicios, dintr’un amestec de oxid de potasiŭ și de sodiu și din oxide metalice. Lucrare smăltuită: Bernard Palissy a lăsat admirabile smalțurĭ. Materia dură și transparentă care acopere coroana dinților. – În vest smanț și zm- (ca cel-lant, nant lld. cel-lalt, înalt), în est jmalț, jamalț și jumalț (după, ung.). Și smalt, zm- (după ngr. și it.). substantiv neutrusmalț

SMALȚ, (2) smalțuri, s. n. 1. Masă sticloasă formată din diverși oxizi anorganici, cu care se acoperă suprafața obiectelor de ceramică sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseța; email. 2. Material sticlos sau obiect făcut dintr-un astfel de material. 3. Substanță albă și lucioasă care acoperă suprafața vizibilă a dinților. [Var.: (înv.) smalt s. n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz. substantiv neutrusmalț

SMALT s. n. 1. sticlă colorată în albastru de oxidul de cobalt. 2. nume dat culorilor folosite în heraldică. (< fr. smalt, it. smalto) substantiv neutrusmalt

smalț și zm- n., pl. urĭ (pol. smelc, szmelc, ung. zománc. d. vgerm. smelze, schijă, fontă; ol. smalț, smelt, ngerm, schmelze, d. schmelzen, a topi; fr. émail, vfr. esmail, sp. pg. esmalle, it. smalto, mlat. smaltum; ngr. smálton). Substanță sticloasă (opacă orĭ străvezie) care se aplică pin topire pe faĭanță, porțelan, metal ș. a. și care se compune, în general, din nisip silicios, dintr’un amestec de oxid de potasiŭ și de sodiu și din oxide metalice. Lucrare smăltuită: Bernard Palissy a lăsat admirabile smalțurĭ. Materia dură și transparentă care acopere coroana dinților. – În vest smanț și zm- (ca cel-lant, nant lld. cel-lalt, înalt), în est jmalț, jamalț și jumalț (după, ung.). Și smalt, zm- (după ngr. și it.). substantiv neutrusmalț

SMALT s. n. v. smalț. substantiv neutrusmalt