sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura). substantiv neutrusictir
sictír2 (arg., fam.) s. n., pl. sictíruri substantiv neutrusictir
sictír (turc. siktir), interj. trivială pin care alungĭ pe cineva: sictir de aicĭ, porcule! – Și haĭ sictir și haĭ sictirĭ (cu ĭ din fugĭ). V. pașol. substantiv neutrusictir
SICTÍR, (2) sictiruri, s. n., interj. (Arg. și fam.) 1. Interj. (în expr.) Hai sictir! = pleacă! marș de aici! șterge-o! A da cu sictir = a sictiri. 2. S. n. înjurătură trivială. – Din tc. siktir. substantiv neutrusictir
hai sictir! expr. (pop., vulg.) folosită ca ofensă, pentru a exprima în mod brutal un dezacord, o nemulțumire, un refuz etc. substantiv neutruhaisictir
a trata cu sictir (pe cineva) expr. a trata în mod disprețuitor (pe cineva); a ignora în mod deliberat (pe cineva). substantiv neutruatratacusictir
sictir substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sictir | sictirul |
plural | sictiruri | sictirurile | |
genitiv-dativ | singular | sictir | sictirului |
plural | sictiruri | sictirurilor |