scârțâitoare definitie

cîrîitoáre f., pl. orĭ (d. cîrîĭ). Jucărie (numită și sfîrîitoare) pe care șĭ-o fac copiiĭ găurind o nucă pin [!] care trec un bețișor, îĭ leagă cu sfoară, îĭ atîrnă o greutate (de ordinar un cartof) și-l fac să se învîrtească desfășurînd sfoara pin altă gaură laterală. Se fac și unele de lemn orĭ de tinichea și se învîrtesc c´o singură mîna [!] agitîndu-le în aer. Acestea se pot numi și pîrîitorĭ, plesnitorĭ saŭ scîrțîitorĭ (fr. crécelle). La catolicĭ, în vechime, cîrîitoarea înlocuĭa clopotu bisericiĭ în Vinerea și Sîmbăta din săptămîna patimilor. substantiv feminincîrîitoare

SCÂRȚÂITÓR, -OÁRE, scârțâitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care scârțâie, care produce un scârțâit1; care se aude strident, care produce o senzație auditivă neplăcută; scârțâit². 2. S. f. Dispozitiv (rudimentar) de lemn prevăzut cu aripioare care, mișcate de vânt sau cu mâna, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături. 3. S. f. Hârâitoare. 4. S. f. Plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele înțepătoare și cu flori verzui; troscoțel (Polycnemum atyense). [Pr.: -țâ-i. – Var.: scârțiitór, -oáre adj.] – Scârțâi + suf. -tor. substantiv femininscârțâitor

scârțâitoáre (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitórii; pl. scârțâitóri substantiv femininscârțâitoare

scîrțîitoáre f., pl. orĭ (d. scîțîĭ). Cîrîitoare (jucărie). O plantă chenopodiacee cu florĭ verzuĭ care crește pin locurĭ petroase și nisipoase (polycnémum arvénse). – Și troscoțel (Trans.). substantiv femininscîrțîitoare

scârțăitoare f. 1. piele ce scârțăe: ghete cu scârțăitori; 2. plantă cu flori verzui, crește pe locuri pietroase și nisipoase (Polycnemum arvense). substantiv femininscârțăitoare

scârțăitoare f. 1. piele ce scârțăe: ghete cu scârțăitori; 2. plantă cu flori verzui, crește pe locuri pietroase și nisipoase (Polycnemum arvense). substantiv femininscârțăitoare