scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze substantiv femininscuză
SCÚZĂ s.f. 1. Explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ♦ A cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse]. substantiv femininscuză
SCÚZĂ s. f. 1. explicație adusă pentru a motiva și a face să fie iertată o greșeală, o vină: dezvinovățire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greșeală făcută. ◊ a cere scuze = a mărturisi părerea de rău pentru o greșeală săvârșită; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse) substantiv femininscuză
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse. substantiv femininscuză
scúză (-ze), s. f. – Dezvinovățire. It. scusa, fr. excuse. – Der. scuza, vb., din it. scusare, fr. excuser; scuzabil, adj., din fr. excusable. substantiv femininscuză
*scúză f., pl. e (it scusa, fr. excuse). Dezvinovățire, motiv de a te dezvinovățĭ: n’aĭ nicĭ o scuză că n’aĭ venit. Dezvinovățire, ĭertare (în lucrurĭ micĭ): ițĭ cer scuză (saŭ scuze) că te-am călcat pe picĭor. Pl. vorba pin care te scuzĭ: a exprima, a pre- senta scuze. V. pardon. substantiv femininscuză
scuză f. 1. cuvânt de disculpare; 2. motiv de a nu face ceva obligatoriu; 3. fig. mărturie de regret: a face scuze cuiva. substantiv femininscuză
SCÚZĂ, scuze, s. f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. excuse. substantiv femininscuză
*scuz, a -á v. tr. (it scusare, fr. excuser d. lat. excusare, d. ex din, și causa, cauză, proces. V. a- și re-cuz, iscusat). Dezvinovățesc (în greșelĭ micĭ), aduc motive de scuză: a scuza un prieten absent. Admit scuza, ĭert: a nu scuza absența cuĭva. Servesc ca scuză: nimica nu te poate scuza. V. refl. Aduc motive de scuză, rog să nu se supere: invitatu s’a scuzat că nu poate venĭ. V. motivez. verb tranzitivscuz
SCUZÁ vb. I. 1. refl. A aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. 2. tr. A accepta scuzele cuiva; a ierta. [P.i. scuz. / < it. scusare, cf. fr. excuser < lat. excusare]. verb tranzitivscuza
SCUZÁ vb. I. refl. a aduce, a-și cere scuze; a se dezvinovăți. II. tr. a accepta scuzele cuiva; a ierta. (< it. scusare, fr. excuser) verb tranzitivscuza
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser. verb tranzitivscuza
scuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 scúză verb tranzitivscuza
scuzà v. 1. a admite scuze, a ierta: a scuza o greșală; 2. a servi de scuză. verb tranzitivscuzà
SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. excuser. verb tranzitivscuza
scuza substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)scuza | scuzare | scuzat | scuzând | singular | plural | ||
scuzând | scuzați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | scuz | (să)scuz | scuzam | scuzai | scuzasem | |
a II-a (tu) | scuzi | (să)scuzi | scuzai | scuzași | scuzaseși | ||
a III-a (el, ea) | scuză | (să)scuzai | scuza | scuză | scuzase | ||
plural | I (noi) | scuzăm | (să)scuzăm | scuzam | scuzarăm | scuzaserăm | |
a II-a (voi) | scuzați | (să)scuzați | scuzați | scuzarăți | scuzaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | scuză | (să)scuze | scuzau | scuzară | scuzaseră |