SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos. substantiv femininscufă
scúfă (-fe), s. f. – Bonetă, tichie. Ngr. σϰοῦφος (Candrea). – Der. scufie (mr. scufie), s. f. (scufă), din ngr. σϰούφια (Miklosich, Fremdw., 126; Cihac, II, 697; Gáldi 249), cf. alb. skufië, tc. iskufie și REW 2024. Este dubletul lui coif. substantiv femininscufă
scúfă s. f., g.-d. art. scúfei; pl. scúfe substantiv femininscufă
scúfă (Munt.) f., pl. e și scufíe (Mold.) f. (ngr. skúfia și skúfos, d. it. scuffia. V. coĭf). Bonetă p. copil, bolnavi, bătrîni și femei. substantiv femininscufă
SCÚFĂ, scufe, s. f. Scufie. – Din ngr. skúfos. substantiv femininscufă
scufă | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | scufă | scufa |
plural | scufe | scufele | |
genitiv-dativ | singular | scufe | scufei |
plural | scufe | scufelor |