său2 (al ~) pr. m., pl. ai săi, g.-d. álor săi; f. sg. a sa, pl. ále sále, g.-d. álor sále articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
său1 / al său adj. pr. m. (prietenul său / un prieten al său, al său prieten; prietenului său / unui prieten al său), pl. săi / ai săi (prietenii săi / niște prieteni ai săi, ai săi prieteni; prietenilor săi / unor prieteni ai săi); f. sa / a sa (prietena sa / o prietenă a sa, a sa prietenă), g.-d. sále / a sále (prietenei sale / unei prietene a sale), pl. sále / ále sále (prietenele sale / niște prietene ale sale, ale sale prietene; prietenelor sale / unor prietene ale sale) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
său, s.n. – 1. Ceară. 2. Grăsime animală, seu: „Său și rășină-o-nfocat” (Papahagi 1925: 253). – Lat. sebum. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus. *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
-său/-su (fam., pop., numai după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-său/frate-su; lui frate-său/lui frate-su); f. -sa (soră-sa), g.-d. -sii (soră-sii) articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
1) săŭ V. seŭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesăŭ
2) săŭ, sa pron. posesiv de pers. III, pl. săi, sale, și (Munt. vest, Olt) sele (lat. sŭus, sŭa, trecut pin forma pop. *sous; it. suo, sua, pv. sieu, son, soa, sa, fr. son, sa, sp. suvo, su, sa, pg. seu, sua). – Acest pronume a dispărut din limba vorbită, care l-a înlocuit cu al luĭ, al ĭeĭ, al lor: țara luĭ, a ĭeĭ, a lor. Numaĭ cu numele de rudenie se întrebuințează la singular ca enclitic: tată-su, frate-su, mamă-sa saŭ (ob.) mă-sa, soră-sa, nevastă-sa, gen. dat. lu tată-su, mă-siĭ, soră-siĭ, neveste-siĭ. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesăŭ
seŭ (vest) și săŭ (est) n., pl. urĭ (lat. sêbum și sêvum, seŭ; it. sevo, pv. cat. seu, fr. suif, sp. pg. sebo. V. sebaceŭ). Grăsime de vacă saŭ de altă vită: lumînare de seu. Fig. Avere, putere: a avea seŭ (În est și a avea săŭ la rărunchĭ). V. bleaz, cirviș, osînză, slănină, untură. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumeseŭ
său pr. posesiv: fratele său. [Lat. SUUS]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
său n. 1. grăsimea rumegătoarelor, în special a vacii: lumânare de său; 2. fig. avere: sameni a avea său la rărunchi CR. [Lat. SEBUM]. articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
SĂU, SA, săi, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. „al”, „a”, „ai”, „ale” când este pronume, când stă, ca adjectiv, pe lângă un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (înlocuiește numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbește, precum și numele acestuia) Costumul meu se aseamănă cu al său. 2. Adj. pos. Care aparține persoanei despre care se vorbește sau de care această persoană este legată printr-o relație de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbește; (la m. sg.) soțul persoanei despre care se vorbește. Au venit ai săi la mine. 4. Adj. pos. Care arată o dependență, o filiație, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbește. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocupările, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbește. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ◊ Expr. (Pop.) A rămâne (sau a fi) pe-a sa = a rămâne (sau a fi) așa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, făcut, suportat etc. de cel despre care se vorbește. Durerea sa. [Reg. și fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. *seus, *sa (= suus, sua). articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumesău
Altéța Sa loc. pr., g.-d. Altéței Sale (abr. A.S.); pl. Altéțele Lor articol / numeral / adjectiv pronominal / pronumealtețasa
sáu conj. – Ori. Lat. sĕu. Fonetismul nu este clar. Poate s-ar putea explica pornind de la sῑve, care nu este o var. a lui sĕu, și al cărui rezultat, *seaue, l-ar fi redus pe ea › a, cf. lĕvo › iau. Cf. Meyer-Lübke, Rom. Gr., III; Cihac, I, 233; Scriban. De la sĕu cu aut, după Pușcariu 1533, Tiktin și Candrea. invariabilsau
SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (În enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (În propoziții interogative, cu funcție conclusivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Să + au1. invariabilsau
sắu (sa, pl. sắi, sále), adj. pos. – Care aparține persoanei despre care se vorbește. – Var. enclitică -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în *sous, *sa (Densusianu, Hlr., 145; Pușcariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în *seus, *sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60). invariabilsău
sau conjcț. invariabilsau
saŭ conj. (lat. sĕu, ca ĭaŭ, din lĕvo). Orĭ așa, orĭ așa: te poțĭ duce cu căruța saŭ cu trenu; „zăpadă” saŭ „omăt” e totuna; trebuĭe saŭ să mă duc eŭ, saŭ să-ĭ scriŭ. invariabilsaŭ
sau conj. indică: 1. o alternativă; viu sau mort; 2. altminterea, în alți termeni: doi napoleoni sau 40 de franci. [Cf. lat. SEU]. invariabilsau
SAU conj. 1. (Cu funcție disjunctivă) Ori, fie: a) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca opuse sau contradictorii) Plânge sau râde? (Al doilea membru al disjuncției este o negație) Sunt sau nu sunt? b) (Leagă noțiuni sau propoziții care se exclud ca alternative) Doriți cafea sau ceai? ♦ (Corelativ, indică necesitatea de a alege între două alternative) Sau luni, sau miercuri. ◊ (în enumerări, precedând fiecare element al enumerării sau numai pe ultimul) Pentru a da la rindea se întrebuințează sau rindeaua sau cioplitorul sau gealăul. 2. (Cu funcție explicativă) Adică, cu alte cuvinte. Adunarea, sau soborul întregii țări. 3. (Cu funcție copulativă) Precum, și. Nisipul se găsește pe fundul râurilor, lacurilor sau mărilor. 4. (în propoziții interogative, cu funcție concluzivă, atenuată de o nuanță de îndoială) Nu cumva? oare? poate? De ce nu scrii? Sau n-ai timp? – Să + au1. invariabilsau
șau s. invar. (țig.) persoană foarte importantă. temporarșau