SÁBIE s.f. (Iht.) În general, pește marin din fam. xiphiidae (pești-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai puțin alungit. Peștii-sabie propriu-ziși (istiophoridae) populează Oceanul Pacific și pe cel Indian, precum și pe cel Atlantic, pe țărmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la peștele-spadă, prevăzut cu dinți, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotătoare dorsală lungă, înaltă (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albăstrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotătoarea dorsală foarte înaltă, ca o pânză de corabie sau evantai, numiți de aceea și pești-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius și americanus). substantiv femininsabie
sábie (-bi-e) s. f., art. sábia (-bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sắbii, art. sắbiile (-bi-i-) substantiv femininsabie
sábie (sắbii), s. f. – Armă tăioasă cu mîner. Mag. száblya de la szab „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Miklosich, Fremdw., 123; Cihac, II, 322; Meyer 370), cf. sl. (sb., slov., rus.) sablja, bg. sabijŭ, pol. szabla, alb. sabljë, germ. Säbel, it. sciabola, fr. sabre, sp. sable. – Der. săbia, vb. (a tăia cu sabia); însăbiat, adj. (ascuțit); săbii, vb. refl. (Olt., a subția, a îngusta); săbier, s. m. (fabricant de spade); săbierie, s. f. (atelier și magazin de spade); săbioară (var. săbicioară, săbiiță, sabiță), s. f. (pește, Pelecus cultratus), ultima var. din sb. sablijca „sabie mică” (Tiktin); săbiuță, s. f. (gladiolă, Gladiolus imbricatus). substantiv femininsabie
sabie, săbii s. f. (er.) penis. substantiv femininsabie
sábie f., pl. săbiĭ și (vechĭ) sabiĭ (bg. sabĭa, sablĭa, d. vsl. sablĭa; rus. sáblĭa, rut. šablĭa, pol. szabla; germ. säbel, în ainte sabel; ung. szablya, it. sciabola, fr. sabre, vfr. sable, sp. sable). O armă de tăĭat și de împuns (ĭa are forma unuĭ cuțit supțire, ascuțit într’o parte și lung de vre-un metru. Poate fi curbă saŭ dreaptă [spadă]. Ia e arma specială a călărimiĭ cînd șarjează. O poartă și tunariĭ de cîmp. ofițeriĭ. Azĭ e mult înlocuită de baĭonetă și pumnal. V. și pală, paloș, spăgă, tesac). Lovitură de sabie: ĭ-a tras o sabie. Fig. A intra sabia'n țară, a intra dușmaniĭ în țară. V. cabaniță. substantiv femininsabie
sabie f. 1. armă de mână ce se poartă atârnată în partea stângă; 2. fig. dușman: a intrat sabia în țară, au năvălit Tătarii ! AL.; 3. atac: le dă o sabie și-i împrăștie BĂLC. [Slav. SABLIA]. substantiv femininsabie
SÁBIE, săbii, s. f. 1. Armă albă formată dintr-o lamă lungă de oțel ascuțită la vârf și pe una dintre laturi și fixată într-un mâner. ◊ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care amenință în orice moment situația cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la luptă. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la luptă, a pomi război. A-și pune capul (teafăr sau sănătos) sub sabie = a-și cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu două tăișuri, se spune despre o situație care prezintă, în același timp, avantaje și dezavantaje, perspective și pericole. 2. Armă sportivă formată dintr-o lamă elastică de oțel, din gardă, mâner și piuliță, folosită la scrimă. ♦ (Sport) Una dintre probele de scrimă care se practică cu sabia. 3. Pește de apă dulce, cu corpul turtit lateral și cu abdomenul arcuit; săbioară, sabiță (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja. substantiv femininsabie
a trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii. substantiv femininatrece
Damocle m. 1. Grec la Curtea lui Dionisie Tiranul, care, spre a-i arăta, deșertăciunea măririlor lumești, puse la un ospăț să s’atârne d’asupra capului lui Damocle o sabie reținută de un fir de păr; 2. fig. sabia lui Damocle, pericol iminent în mijlocul unei prosperități aparente. substantiv feminindamocle
sabie-târâș expr. (deț.) om condamnat pentru omor deosebit de grav. substantiv femininsabietârâș
sabie-baionetă f. sabie scurtă ce poate fi îmbucată la capătul puștei. substantiv femininsabiebaionetă
* sabíe-baĭonétă f., pl. săbiĭ-baĭonete. Tesac care se poate fixa la pușcă și poate fi întrebuințat și ca baĭonetă. substantiv femininsabiebaĭonetă
SĂBIÁ, săbiéz, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (Înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie. verb tranzitivsăbia
săbiá (a ~) (înv.) (-bi-a) vb., ind. prez. 3 săbiáză, 1 pl. săbiém (-bi-em); conj. prez. 3 să săbiéze; ger. săbiínd (-bi-ind) verb tranzitivsăbia
SĂBIÁ, săbiez, vb. I. Tranz. și refl. recipr. (înv.) A (se) tăia cu sabia. [Pr.: -bi-a] - Din sabie. verb tranzitivsăbia
săbiéz v. tr. (d. sabie). P.P. Taĭ cu sabia. verb tranzitivsăbiez
sabie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | sabie | sabia |
plural | săbii | săbiile | |
genitiv-dativ | singular | săbii | sabiei |
plural | săbii | săbiilor |