săvârșire definitie

SĂVÂRȘÍRE, săvârșiri, s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. substantiv femininsăvârșire

săvârșíre s. f., g.-d. art. săvârșírii substantiv femininsăvârșire

săvârșire f. desăvârșire, perfecțiune: posedă săvârșirea făpturilor divine AL. substantiv femininsăvârșire

SĂVÂRȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) săvârși și rezultatul ei. – V. săvârși. substantiv femininsăvârșire

SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (Înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (Înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. verb tranzitivsăvârși

săvârșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. săvârșésc, 1 pl. săvârșím, imperf. 3 sg. săvârșeá; conj. prez. 3 să săvârșeáscă; ger. săvârșínd verb tranzitivsăvârși

săvârșì v. 1. a sfârși: niciun lucru nu săvârșește; 2. a comite: a săvârși o crimă; 3. a se sfârși, a muri: s’a săvârșit de tânăr. [Slav. SŬVRŬȘITI, a consuma (din VRŬHŬ, vârf)]. verb tranzitivsăvârșì

SĂVÂRȘÍ, săvârșesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a înfăptui, a îndeplini; a comite. 2. Tranz. (înv. și reg.) A duce ceva la bun sfârșit, a termina cu bine. 3. Refl. (înv. și pop.) A muri. – Din sl. sŭvrŭšiti. verb tranzitivsăvârși

săvîrșésc v. tr. (vsl. sŭ-vrŭšiti, a săvîrși, a executa, d. vrŭhŭ, vîrf. V. sfîrșesc, obîrșesc, co-vîrșesc, vîrf). Rar. Azĭ. Sfârșesc, termin: a săvîrșit bine ceĭa ce a început. Comit. execut: a săvîrși o crimă. V. refl. Mă sfîrșesc, mor: s’a săvîrșit (din vĭață) tînăr. verb tranzitivsăvîrșesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluisăvârșire

săvârșire		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	săvârșire	săvârșirea
nominativ-acuzativ	plural	săvârșiri	săvârșirile
genitiv-dativ	singular	săvârșiri	săvârșirii
genitiv-dativ	plural	săvârșiri	săvârșirilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z