sălbatec definitie

SĂLBÁTEC, -Ă adj., s. m. și f. v. sălbatic. adjectivsălbatec

sălbatéc (vest) și -ic (est), -ă adj. (lat. salváticus, îld. sĭlváticus, pădureț, d. silva, pădure; it. salvático, selvaggio, Triest, salvadego, pv. salvatge, fr. sauvage). Care nu e domestic, care nu trăĭește pe lîngă om (cî în pădurĭ saŭ deșerturĭ): animale sălbatice. Fig. Sperios, care fuge de om străin: copil sălbatic. Singuratic, misantrop: savanțiĭ îs cam sălbaticĭ. Necivilizat, incult, necĭoplit, primitiv: popoare sălbatice. Fig. Crud, feroce: un țăran sălbatic. Necĭoplit, grosolan: apucăturĭ sălbatice. Care crește singur (fără cultură), spontane: poamă sălbatică (V. pădureț). Primitiv, necultivat, nelocuit: țară sălbatică. Subst. Om sălbatic, om care trăĭește fără legĭ scrise, fără organizațiune socială: sălbaticiĭ africanĭ. Misantrop. adjectivsălbatec

SĂLBÁTEC, -Ă adj., s. m. și f. v. sălbatic. adjectivsălbatec