RĂȘFÉT s. n. v. rușfet. substantiv neutrurășfet
rușfét n., pl. urĭ (turc. eüșfet, d. ar. rišvet, dar p. a mitui). Vechĭ. Dar făcut p. a mitui, mită. Munt. Învoĭală agricolă pin [!] care țăranu ara boĭeruluĭ un pogon și doŭă luĭ. – În Mold. și rușfert. În Munt. est resfet și răsfet. V. analoghie. temporarrușfet
rășfet | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rășfet | rășfetul |
plural | rășfeturi | rășfeturile | |
genitiv-dativ | singular | rășfet | rășfetului |
plural | rășfeturi | rășfeturilor |