rămășág n., pl. urĭ (d. rămas cu suf. ung. -șag). Prinsoare, obligațiune mutuală de a plăti adversaruluĭ o sumă anumită dacă se întîmplă cum zice el: pun rămășag pe o sută de francĭ că Dunărea va îngheța la noapte. V. vĭerșun. substantiv neutrurămășag
rămășág, -uri, s.n. – Prinsoare, pariu: „Că m-am dat în rămășag / Cu o fată de-mpărat” (Papahagi 1925: 251). – Din rămas + -șag. substantiv neutrurămășag
rămășág s. n., pl. rămășáguri substantiv neutrurămășag
RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag. substantiv neutrurămășag
rămășag | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | rămășag | rămășagul |
plural | rămășaguri | rămășagurile | |
genitiv-dativ | singular | rămășag | rămășagului |
plural | rămășaguri | rămășagurilor |