râf definitie

RAF s. n. (cinem.) mișcare rapidă de panoramare a aparatului de filmat. (< germ. Raff) substantiv neutruraf

raf (ráfuri), s. n. – Șină. Germ. Reif, prin intermediul mag. ráf, sb. raf (Tiktin; Scriban). În Trans. substantiv neutruraf

1) raf, V. raft 2. substantiv neutruraf

2) raf n., pl. urĭ (ung. ráf, rut. raf, d. germ. reif, id.). Trans. Șina roateĭ. substantiv neutruraf

raf, -uri, s.n. – Cerc de fier de la roata de lemn a carului (ALR 1956: 339): „C-a vini roata cu rafu’ / Și-ndată ți-a turti capu” (Bilțiu 2002: 65; Asuaju de Jos). Termen general în Ardeal; atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din germ. Reif (sau Reifen „cerc; anvelopă, pneu„), prin intermediul magh. dial. raf (DER). substantiv neutruraf

raf (reg.) s. n., pl. ráfuri substantiv neutruraf

RAF, rafuri, s. n. (Reg.) Cerc, șină de fier care se aplică pe o roată de lemn. – Din magh. dial. raf. Cf. ucr. r a f a „gratie”. substantiv neutruraf

2) raft n., pl. urĭ (turc. raft, glaf, d. pers. raht, mobile, bulendre; alb. raft. Turc. se maĭ zice și raf [ar. ref], poliță, raft, de unde vine sîrb. raf și ngr. rafi). Poliță de dulap (la prăvălie, la bibliotecă): rafturĭ pline de marfă, de cărțĭ. substantiv neutruraft