RÚSTIC, -Ă adj. (Liv.) De țară, ca la țară; câmpenesc; rustican. ♦ Simplu, necioplit, brut, grosolan. // s.f. Zidărie executată din blocuri masive de piatră a căror față exterioară este cioplită brut. [Cf. fr. rustique, lat. rusticus]. adjectivrustic
RÚSTIC, -Ă, rústici, -ce, adj. ~ ♦ (Despre elemente de arhitectură și ornamente) Cu suprafața brută, ~ ♦ (Adverbial) Dar ocnașul, traducând rustic, în limba lui, întâmplarea asta, care-l supăra, a liniștit-o domol. adjectivrustic
RÚSTIC, -Ă I. adj. 1. de (la), ca la țară; câmpenesc; rustican. 2. (fig.) simplu, necioplit, brut, grosolan. II. s. f. zidărie executată din blocuri masive de piatră, cu fața exterioară cioplită brut. (< fr. rustique, fr. rusticus) adjectivrustic
rústic adj. m., pl. rústici; f. rústică, pl. rústice adjectivrustic
rustic a. 1. țărănesc: locuință rustică; 2. incult: obiceiuri rustice; 3. grosolan. adjectivrustic
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafața brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus. adjectivrustic
rustic adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | rustic | rusticul | rustică | rustica |
plural | rustici | rusticii | rustice | rusticele | |
genitiv-dativ | singular | rustic | rusticului | rustice | rusticei |
plural | rustici | rusticilor | rustice | rusticelor |