ristíc (-curi), s. n. – 1. Antimoniu. – 2. Tăciune, vopsea neagră, folosită în trecut ca fard. – Var. înv. răstic, rîstic. Tc. rastyk (Șeineanu, II, 301), cf. ngr. ῥαστίϰι, sb. rastok. Legătura cu sl. chvrastŭ (Conev 49) este îndoielnică. substantiv neutruristic
ristíc n., pl. inuz. urĭ (din maĭ vechĭu răstic, mold. rîstic, d. turc. rastyk, ngr. rastiki. Cp. cu orăstică). Rar azĭ. Praf de antimoniŭ care, amestecat cu gogoașa numită colțar (V. colțar) și mînuită cu un fer [!] cald, dă un suliman de înegrit sprincenele: gogoașă de ristic. substantiv neutruristic
ristíc s. n. substantiv neutruristic
ristic n. antimoniu de înnegrit sprâncenele (substanța, la început verde, se face neagră când se arde): gogoșile de ristic și plasturii negri cu cari își îmbina sprâncenele GHICA. [Vechiu-rom. răstic = turc. RASTYK]. substantiv neutruristic
RISTÍC s. n. (în sintagma) Gogoașă de ristic = gogoașă bogată în tanin, care se formează pe frunzele și pe ramurile tinere al unor stejari, în urma înțepăturii făcute de o specie de viespe, și care se întrebuințează în medicină sub formă de tincțură, în industria chimică și în industria tăbăcăriei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki. substantiv neutruristic
rîstíc, V. ristic. temporarrîstic
ristíc n., pl. inuz. urĭ (din maĭ vechĭu răstic, mold. rîstic, d. turc. rastyk, ngr. rastiki. Cp. cu orăstică). Rar azĭ. Praf de antimoniŭ care, amestecat cu gogoașa numită colțar (V. colțar) și mînuită cu un fer [!] cald, dă un suliman de înegrit sprincenele: gogoașă de ristic. temporarristic
ristic substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ristic | risticul |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | ristic | risticului |
plural | — | — |