resimțămấnt (înv.) s. n., pl. resimțămínte substantiv neutruresimțământ
RESIMȚĂMẤNT, resimțăminte, s. n. (Rar) Resentiment. – Resimți + suf. -ământ (după fr. ressentiment). substantiv neutruresimțământ
resimțământ | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | resimțământ | resimțământul |
plural | resimțăminte | resimțămintele | |
genitiv-dativ | singular | resimțământ | resimțământului |
plural | resimțăminte | resimțămintelor |