renaștere definitie

credit rapid online ifn

RENÁȘTERE s.f. 1. Trezire la o viață nouă, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. Mișcare social-politică și culturală din sec. XIV-XVI în Europa occidentală, care s-a caracterizat prin mari invenții și descoperiri geografice, prin înflorirea științelor și a artelor și prin reînvierea interesului pentru cultura antică. [< renaște, după fr. Renaissance, it. Rinascimento]. substantiv femininrenaștere

RENÁȘTERE s. f. 1. trezire la o viață nouă, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. mișcare social-politică și culturală din sec. XIV-XVI în Europa occidentală, în lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizată prin mari invenții și descoperiri geografice, prin înflorirea științelor și a artelor și prin reînvierea interesului pentru cultura antică. (< renaște, /II/ după fr. Renaissance) substantiv femininrenaștere

credit rapid online ifn

renáștere (faptul de a renaște) s. f., g.-d. art. renáșterii; pl. renáșteri substantiv femininrenaștere

*renáștere f. Naștere din noŭ. Fig. Dezvoltare (înflorire) din noŭ, maĭ ales vorbind de mișcarea literară, artistică și științifică din seculu XV și XVI și care era întemeĭată în mare parte pe imitațiunea antichitățiĭ. Stilu Renașteriĭ, un fel de stil care imita arhitectura veche. – Renașterea s´a produs în Eŭropa în seculu [!] XV și XVI, maĭ ales de la 1453, cînd Turciĭ aŭ cucerit Constantinopolu, ĭar învățațiĭ bizantinĭ, fugind la Roma, aŭ contribuit să inspire gustu culturiĭ antice. Această mișcare a fost mult ușurată de invențiunea tipografiiĭ, care a popularizat operele geniilor antichitățiĭ, și pin [!] invențiunea arteĭ de a grava, care a popularizat operele de artă. În Italia, Renașterea a avut ca protectorĭ pe Ĭuliŭ II și Leon X, care-ĭ încurajară pe scriĭtorĭ și pe artiștĭ. E epoca luĭ Ariosto, Machiavelli, Bembo, Tasso, Trissino, Giotto, Orcagna, Brunelleschi, Donatello, Lucca della Robbia, Cimabue, Fra Angelico, Leonardo da Vinci, Rafael, Michelángelo Buonarroti1, Bramante ș. a. În Italia, renașterea literară și științifică a mers paralel cu cea artistică. – Campaniile armateĭ franceze în Italia îĭ făcură pe Francejĭ să se entuziasmeze de noŭa mișcare. Francisc I fundă „Colegiu Franciiĭ” (College de France); Rabelais publică nemuritoarea luĭ sátiră; Marot se distinge pin [!] „eleganta flecărire” (l´élegant badinage); Ronsard și Pleĭada se silesc să învie limba franceză. Dacă poezia e reprezentată maĭ slab, în schimb filosofia și erudițiunea ocupă un mare loc atît pin [!] Francejĭ (Lescot, Delorme, Goujon, Cousin, Germain Pilon), cît și pin Italieniĭ atrașĭ în Francia de către Francisc I (Leonardo da Vinci, Primaticcio, del Sarto, Cellini). – Stilu Renașteriĭ, caracterizat pintr´o [!] întoarcere la formele antice s´a manifestat în Italia la finele evuluĭ mediŭ, s´a impus încet-încet tuturor artelor plastice în timpu secululuĭ [!] XV. Arhitecțiĭ Brunelleschi, Alberti, Bramante, Palladio; sculptoriĭ Jacopo della Quercia, Ghiberti, Donatello, Verrocchio, Pollajuolo, Michelángelo; pictoriĭ Gentile da Fabriano, Fra Angelico, Gozzoli, Carpaccio, ceĭ doĭ Bellini, Massaccio, Rafael, Leonardo da Vinci, Mantegna, Perugin, Botticelli, Michelángelo îs orĭ inițiatoriĭ, orĭ mariĭ maeștri aĭ renașteriĭ italiene. – În Francia, acest stil pătrunde tradișiunile gorice la artiștĭ ca arhitecțiĭ Bullant, Philibert Delorme, Lescot saŭ sculptoru Michel Colombe și maĭ ales, supt auspiciile școaleĭ franco-italiene de la Fontainebleau și a pictorilor italienĭ Primaticcio și Rosso, triunfă [!] cu sculptoriĭ Jean Goujon, Germain Pilon, Ligier Richier saŭ pictoru Jean Cousin. – În Spania, arta italo-antică triunfă [!] ușor în statuarie și arhitectură. – În țările Norduluĭ, ideile Renașteriĭ nu reușiră de cît [!] încet-încet să modifice arta indigenă. substantiv femininrenaștere

renaștere f. 1. a doua naștere; 2. V. Renaștere. substantiv femininrenaștere

Renaștere f. 1. epocă ce se întinde dela coprinderea Constantinopolei de Turci (1453) până la sfârșitul sec. XVI, când, după decadența medievală, se produse în arte și în științe o transformare inspirată de antichitate; 2. stil de arhitectură în sec. XV și XVI, caracterizat printr´o întoarcere la formele antice. substantiv femininrenaștere

RENAȘTÉRE, renașteri, s. f. Faptul de a renaște; trezire la o viață nouă; refacere; avânt, reînflorire, reviriment. ♦ Epocă din istoria Europei care cuprinde sec. XIV-XVI, caracterizată prin mari invenții și descoperiri geografice, înflorirea științelor și artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antică. – Din renaște. substantiv femininrenaștere

!Renáșterea (mișcare culturală) s. propriu f., g.-d. Renáșterii substantiv femininrenașterea

*renásc, -născút, a -náște v. intr. (re- și nasc; fr. re-naître. – Se conj. ca nasc). Mă nasc ĭar: fenícele, după fabulă, renăștea din cenușa luĭ. Răsar ĭar: vegetațiunea renaște. Fig. Prind puterĭ ĭar, înfloresc: aria renaște. – La Dos. mă prenasc. verbrenasc

RENÁȘTE vb. III. intr. A se naște din nou; a reapărea. ♦ A se trezi din nou la viață, a se înnoi. [P.i. renásc. / după fr. renaître]. verbrenaște

RENÁȘTE vb. intr. 1. a se naște din nou; a se regenera. ◊ (fig.) a se trezi din nou la viață. 2. (fig.) a se produce din nou; a reapărea. 3. (fig.) a se reface, a se înviora, a înflori. (după fr. renaître) verbrenaște

renaște v. 1. a naște din nou; 2. a reapare: frunzele renasc. verbrenaște

renáște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. renásc, 1 pl. renáștem; ger. renăscấnd; part. renăscút verbrenaște

RENÁȘTE, renásc, vb. III. Intranz. A se naște din nou, a lua ființă. ♦ A se arăta, a se ivi din nou, a reapărea. ♦ A se trezi la viață, a se înnoi, a se înviora, a înflori. ♦ A se forma; a se reface. – Pref. re- + naște (după fr. renaître). verbrenaște

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluirenaștere

renaștere   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular renaștere renașterea
plural renașteri renașterile
genitiv-dativ singular renașteri renașterii
plural renașteri renașterilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z