remorcat, -ă, remorcați, -te adj.(glum.) căsătorit. adjectivremorcat
*remórc și -chéz, a -cá v. tr. (fr. remorquer, d. it. rimorchiare, care vine d. mlat. remulcare, d. vgr. rymulkéo, d. rýma, odgon, și ῾étko, trag). Trag pe apă: un vapor care remorca doŭă șlepurĭ. Fig. Ajut ca să scape, maĭ ales în politică: un deputat remorcat. verb tranzitivremorc
REMORCÁ vb. tr. 1. a trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). 2. (fig.) a lua cu sine, a atașa unui grup, a trage. (< fr. remorquer) verb tranzitivremorca
remorcá (a ~) vb., ind. prez. 3 remorcheáză verb tranzitivremorca
remorcà v. se zice de o corabie ce trage pe o alta in urma ei. verb tranzitivremorcà
REMORCÁ vb. I. tr. A trage în urma sa (o navă, un vagon etc.). ♦ (Fig.) A lua cu sine, a atașa unui grup, a trage, a târî cu sila. [P.i. -chez. / < fr. remorquer]. verb tranzitivremorca
remorca, remorchez v. t. (d. persoane) 1. a lua cu sine, a târî cu sila 2. a atașa unui grup verb tranzitivremorca
REMORCÁ, remorchez, vb. I. Tranz. A efectua operația de remorcare. ♦ Fig. A trage, a târî cu sila; a atașa pe cineva unui grup. [Prez. ind. și: remorc] – Din fr. remorquer. verb tranzitivremorca
remorcat adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | remorcat | remorcatul | remorcată | remorcata |
plural | remorcați | remorcații | remorcate | remorcatele | |
genitiv-dativ | singular | remorcat | remorcatului | remorcate | remorcatei |
plural | remorcați | remorcaților | remorcate | remorcatelor |