rázăm, răzăm-, V. reazem, rezem-. substantiv neutrurazăm
1) reázem n., pl. rezeme (lat. *rĕmĕdium, accentuat rémedium pin [!] reducerea luĭ -dium la o singură silabă, de unde, pin met., s´a făcut *reamez, apoĭ reazem, ca și la verbu rezem, pe cînd în primez 1, derivat tot din mĕdium, mijloc, accentu a rămas pe răd. V. mez [!]). Sprijin, proptea, lucru pus supt [!] altu ca să-l susție. Fig. Protecțiune, sprijin: a avea un reazem în nenorocire. Mec. Punct de reazem, punct fix în prejuru [!] căruĭa puterea și rezistența tind să se puĭe în echilibru. – În est rázăm, pl. -ăme. substantiv neutrureazem
răzăm-, V. rezem-. temporarrăzăm
răzấm, -uri, s.n. – Scândură, reazem, proptea: „Peretele dinspre miază-zi al stânei este format din bârne de brad (la bază) și răzâmuri în partea superioară” (Georgeoni 1936: 71). – Din rezema. temporarrăzâm
razăm | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | razăm | razămul |
plural | razăme | razămele | |
genitiv-dativ | singular | razăm | razămului |
plural | razăme | razămelor |