ramură definitie

rámură f., pl. ĭ (lat. rámula, dim. d. rama [glos. Reichenau] = ramus, ram). Crangă [!], cracă, parte maĭ supțire care se desparte din trunchiu unuĭ arbore. Corn maĭ mic despărțit din altu maĭ mare la cerbĭ și căpriorĭ. Șir de munțĭ despărțit din alt șir maĭ mare: Bucegiĭ îs o ramură a Carpaților. Braț, despărțire: un sfeșnic, un policandru cu maĭ multe ramurĭ. Fig. Diviziune, subdiviziune, parte: algebra e o ramură a matematiciĭ, rasa latină e o ramură a familiiĭ arice. substantiv feminin ramură

rámură s. f., g.-d. art. rámurii; pl. rámuri substantiv feminin ramură

ramură f. 1. lemn ieșit din trunchiul arborelui; 2. partea unui lanț de munți sau a unui curs de apă: Carpații au mai multe ramuri; 3. pl. coarnele cerbilor; 4. fig. diviziune, parte: diferitele ramuri ale matematicelor; 5. subdiviziunea unei familii. [V. ram, pl. ramuri, de unde s’a abstras un sing. ramură]. substantiv feminin ramură

RÁMURĂ, ramuri, s. f. 1. Fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă. ♦ Fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului. ♦ Diviziune (secundară), subîmpărțire. ♦ Diviziune a unei artere, a unui nerv etc. ♦ Fig. Ramificație a unei familii, a unui popor. 2. Fig. Diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc. – Din ram. substantiv feminin ramură

rămuréz (mă) v. refl. (d. ramură). Rar. Mă prelungesc în ramurĭ, mă ramific (vorbind de copacĭ, munțĭ, drumurĭ). – Și înr-. temporar rămurez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului ramură

ramură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ramură ramura
plural ramuri ramurile
genitiv-dativ singular ramuri ramurii
plural ramuri ramurilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z