RAMIFICÁȚIE s.f. Ramificare; încrucișare. ♦ (Concr.) Parte ramificată; ramură; braț; prelungire. [Gen. -iei, var. ramificațiune s.f. / < fr. ramification, cf. it. ramificazione]. substantiv femininramificație
RAMIFICÁȚIE s. f. loc unde se ramifică un drum, un curs de apă etc. ◊ parte ramificată: ramură, braț, subdiviziune. (< fr. ramification) substantiv femininramificație
ramificáție (-ți-e) s. f., art. ramificáția (-ți-a), g.-d. art. ramificáției; pl. ramificáții, art. ramificáțiile (-ți-i-) substantiv femininramificație
RAMIFICÁȚIE, ramificații, s. f. 1. Formare a ramurilor laterale la tulpinile și rădăcinile plantelor; ramificare. ♦ (Concr.) Parte desfăcută dintr-un întreg; ramură, braț. ♦ Despărțitură, subdiviziune, subîmpărțire. 2. Locul de separare a unei căi de circulație, a unor conducte etc. în două sau în mai multe ramuri; (fiecare dintre) despărțiturile (secundare) formate prin această separare. – Din fr. ramification. substantiv femininramificație
*ramificațiúne f. (mlat. ramificatio, -ónis). Acțiunea de a saŭ de a se ramifica. Parte ramificată: o ramificațiune a Carpaților, a nervilor, a stradeĭ [!]. – Și -áție și -áre. substantiv femininramificațiune
ramificațiune f. 1. dispozițiunea ramurilor pe o cracă; 2. diviziunile și subdiviziunile unui obiect: ramificațiunile vinelor. substantiv femininramificațiune
ramificație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | ramificație | ramificația |
plural | ramificații | ramificațiile | |
genitiv-dativ | singular | ramificații | ramificației |
plural | ramificații | ramificațiilor |