www.ReduPedia.ro
Definitie rădăcină - ce inseamna rădăcină - Dex Online

rădăcină definitie

rădăcínă (rădăcíni), s. f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădățină. Lat. radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine.Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa). substantiv feminin rădăcină

rădăcínă f., pl. ĭ (lat. pop. radicina, îld. radix, radicis, rădăcină; sard. raigina, pv. racina, fr. racine. V. rîdiche). Acea parte a planteĭ pin [!] care ĭa [!] se prinde în pămînt și pin care îșĭ trage nutrimentu: după formă, rădăcunile se numesc: adventive, pivotante, tuberculoase, cu cîrlige ș. a. Partea cu care un organ e înțepenit în corp: rădăcina dinților, unghiilor, păruluĭ. Fig. Locu de origine, locu de unde-și trage puterea: rău trebuĭe stîrpit din rădăcină. Gram. Cuvînt primitiv din care se formează altele, ca: duc, de unde vine aduc, ducere, conduct, duce, duc-til. Mat. Rădăcina pătrată (a unuĭ număr saŭ a uneĭ expresiunĭ algebrice), număr saŭ expresiune expresiune algebrică care, rîdicată [!] la pătrat, reproduce număru saŭ expresiunea propusă. Rădăcina cubică a patra a unuĭ număr saŭ expresiunĭ algebrice, număr saŭ expresiune algebrică care, rîdicată la cub la puterea a patra, reproduce număru saŭ expresiunea propusă. Ca nume de plante: rădăcina cĭumeĭ, captalan; rădăcină dulce, ĭarbă dulce; rădăcină de micșunea, V. stînjinel. – Dim. rădăcioară, f., pl. e. substantiv feminin rădăcină

rădăcínă s. f., g.-d. art. rădăcínii; pl. rădăcíni substantiv feminin rădăcină

rădăcină f. 1. partea arborelui ramificată și ascunsă în pământ: a prinde rădăcină, fig. a se așeza bine într´un loc; 2. partea plantei din pământ ce e bună de mâncare: rădăcină de ceapă, de usturoiu; 3. nume de plante: rădăcină de micșunea, plantă întrebuințată în medicină ce servă, din cauza mirosului ei plăcut, la fabricarea pudrelor și săpunurilor parfumate (Iris florentina); rădăcină dulce, gliciriză; rădăcina ciumei, captalan; 4. partea prin care unele organe se țin de corp: rădăcina părului, dinților; 5. fig. origină, cauză primă: a tăia răul din rădăcina sa; 6. Gram. vorbă primitivă din care derivă altele; 7. în aritmetică, număr care înmulțit prin el însuș, reproduce pe cel dintâi: rădăcină pătrată, rădăcină cubică. [Lat. RADICINA]. substantiv feminin rădăcină

RĂDĂCÍNĂ, rădăcini, s. f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixează de sol și își absoarbe substanțele hrănitoare; (pop.) parte a plantei aflată în pământ, indiferent de structura și funcțiile pe care le are. ◊ Compus: (Bot.) Rădăcina- vieții = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauză. ◊ Expr. A curma (sau a tăia, a stârpi) răul din (sau de la) rădăcină = a desființa un rău cu totul și definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un țesut. Rădăcina unui dinte. ◊ Partea profundă a unei tumori. 3. Partea de lângă pământ a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; bază, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Rădăcina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuație; radical. ◊ Rădăcina pătrată (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). Rădăcina cubică (a unui număr sau a unei expresii algebrice) = număr (sau expresie algebrică) care, înmulțit succesiv de două ori cu sine însuși, reproduce numărul dat (sau expresia algebrică dată). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeași familie și care conține sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri după fr. racine). substantiv feminin rădăcină

!rădăcínă-dúlce (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-dúlci; pl. rădăcíni-dúlci substantiv feminin rădăcină-dulce

!rădăcína-ciúmei (plantă) s. f. art., g.-d. art. rădăcínii-ciúmei substantiv feminin rădăcinaciumei

rădăcină de clește expr. extracție dentară prezentată ca leac infailibil pentru durerea de dinți. substantiv feminin rădăcinădeclește

!rădăcínă-de-lingoáre (plantă) s. f., g.-d. art. rădăcínii-de-lingoáre; pl. rădăcíni-de-lingoáre substantiv feminin rădăcină-de-lingoare

rădăcinéz, V. înr-. temporar rădăcinez

înrădăcinéz v. tr. (d. rădăcină). Fig. Fixez, sădesc: a înrădăcina patriotizmu în inima copiilor. V. refl. Mă fixez, prind rădăcină: erorile se înrădăcinează ușor. – Vechĭ și răd-. temporar înrădăcinez

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului rădăcină

rădăcină   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rădăci rădăcina
plural rădăcini rădăcinile
genitiv-dativ singular rădăcini rădăcinii
plural rădăcini rădăcinilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z