păși definitie

pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas. substantiv masculinpas

pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț! substantiv masculinpas

1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup. substantiv masculinpas

pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas]. substantiv masculinpas

PAS³, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus. substantiv masculinpas

1) pîș m. V. pîlș. substantiv masculinpîș

pâș/pâș-pấș interj. substantiv masculinpâș

pâș ! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor. substantiv masculinpâș

PÂȘ² interj. v. piș¹. substantiv masculinpâș

pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas]. substantiv masculinpas

2) pîș și pî́șa, interj. care arată huĭetu celuĭ ce umblă în vîrfu picĭoarelor ca să nu-l audă alțiĭ: s´a strecurat pîș-pîș (saŭ pîșa-pîșa) pin [!] coridor. V. pîșin, foșnesc. substantiv masculinpîș

PÂȘ³ s. m. v. pârș. substantiv masculinpâș

pîș interj. – Reproduce sunetele mersului silențios. – Var. pîșa. Creație expresivă, cf. fîș, pis, hîș. Relație cu păși „a merge” (Candrea) este improbabilă și se bazează numai pe încrucișarea ambelor cuvinte în var. pîși „a merge”. – Der. pîșcîi, vb. (a reproba, a dezaproba, a fluiera), cf. hîșcîi; pîșcîială, s. f. (demonstrație de dezacord), ambele cuvinte înv., folosite de Dosoftei (sec. XVII) și pe care Scriban le pune în mod greșit în legătură cu pîrsni; pîșpîi, vb. (a murmura, a șopti); pîșpîială, s. f. (șoaptă); pîșpîitor, adj. (șoptitor; înv., băgăcios, turbulent). substantiv masculinpîș

PÂȘ¹ interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee. substantiv masculinpâș

pîlș m. (vsl. bg. plŭhŭ, id., rudă cu belhiță și germ. bilch, id.). Un fel de șoarice roșiatic care trăĭește pin [!] tufișurĭ (myoxus avellanarius). – Și pîș și alunar. V. șomîc. substantiv masculinpîlș

pașă, pașale s. n. (intl.) șeful unei bande de infractori. substantiv masculinpașă

páșă (-și), s. m. – Titlu dat în Imperiul Otoman unor înalți funcționari. – Var. pașă, înv. pașa, pl. pașale. Mr. pășe, pașă, megl. pașă. Tc. pașa, pl. pașalar (Șeineanu, II, 285; Lokotsch 1640), cf. ngr. πασιά, πασᾶς, alb., bg., sb. paša, it. pasciá, fr. pacha, sp. bajá. – Der. pașalîc, s. n. (provincie guvernată de pașă), din tc. pașalik, cf. ngr. πασαλίϰι; pășie, s. f. (demnitate de pașă); pășoaie, s. f. (nevastă de pașă). – Cf. bulibașe, delibașe. substantiv masculinpașă

1) páșă m., pl. pașĭ, gen. al pașiĭ și al luĭ pașa, și pașá f., pl. ale (turc. pașá = bașá, d. baș, cap. V. baș, bimbașa, bulubașă). La Turcĭ, guvernator militar al uneĭ provinciĭ. Titlu oficial al vizirilor și al înalților funcționarĭ, care primeaŭ ca semn distinctiv 2-3 coade de cal numite tuĭurĭ: Osman-pașa de la Plevna. Fig. Om arbitrar. A trăi ca un pașă, a trăi fericit, fără frică. – Vechĭ și un paș. substantiv masculinpașă

páșă s. m., art. páșa, g.-d. art. páșei; pl. pași, art. páșii substantiv masculinpașă

Pașă m. guvernatorul unei provincii, la Turci: titlu oficial al vizirilor și al unor înalți funcționari cari primiau ca distincțiune 2—3 cozi de cal sau tuiuri: haini de Gălățeni și Pași țarigrădeni POP. [Turc. PAȘA = BAŠA (din BAŠ, cap): pl. pași și pașale, acest din urmă cu accentul primitiv conservat în cântecele populare]. substantiv masculinpașă

PÁȘĂ, pași, s. m. Funcția de guvernator al unei provincii din Imperiul Otoman sau titlu al vizirilor și al unor înalți demnitari turci din trecut; persoană care deținea funcția sau titlul de mai sus. ◊ Loc. adv. Ca pașa sau ca un pașă = fără grijă, foarte bine, ca un boier. [Var.: (înv.) pașá s. f.] – Din tc. pașa. substantiv masculinpașă

ciocu’ mic și pasul mare expr. (adol.) taci și pleacă! substantiv masculinciocu

Ali-Pașa m. guvernator turc din Ianina, dela Tepe-Delen (Albania), faimos prin cruzimile sale; decapitat (1741-1822). substantiv masculinalipașa

Emin-Pașa m. medic german (Eduard Schnitzer) în armata egipteană; deveni în 1878 guvernatorul Provinciilor Equatorale și muri asasinat (1840-1892). substantiv masculineminpașa

a face pași expr. 1. a pleca. 2. (d. obiecte) a dispărea, a fi furat. substantiv masculinafacepași

PAS DE DEUX s. n. v. adagio (2). (Parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent. ♦ Prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”). [DEX '96] substantiv masculinpasdedeux

Kemal-Pașa (Mustafa) m. general turc, născut în Salonic către 1881, șeful guvernului naționalist din Angora, caută să modernizeze Turcia. substantiv masculinkemalpașa

Osman-Pașa (Gaziul sau Victoriosul), m. comandantul oștirii turcești în răsboiul ruso-turc din 1877, eroul dela Plevna (1837-1900). substantiv masculinosmanpașa

Sinan-Pașa m. mare vizir și faimos general ture sub Mahomed III, învins de Mihaiu-Viteazul la Călugăreni (1595). substantiv masculinsinanpașa

Șukri Pașa m. eroul dela Adrianopole, care a apărat vitejește cetatea timp de câteva luni, apoi fu silit să o predea Bulgarilor în răsboiul dela 1912-1913. substantiv masculinșukripașa

a da cu pasul expr. a pleca pe furiș. substantiv masculinadacupasul

!capudán-pașá s. f. art. capudán-pașáua, g.-d. art. capudán-pașálei, pl. capudán-pașále, art. capudán-pașálele substantiv masculincapudanpașa

Pazvantoglu (Osman Pașa) m. 1. Turc din Vidin, care se ră sculă în contra Porții și cu cetele sale de pazvangii pustii ambele maluri ale Dunării (1797-1812); 2. fig. rebel, tiran: iaca ascult, Pazvantoglu ce ești! AL. substantiv masculinpazvantoglu

sala pașilor pierduți expr. (livr.) tribunal, judecătorie. substantiv masculinsalapașilorpierduți