1) pat n., pl. urĭ (mgr. pátos, paviment, d. pató, calc. V. patos 1, peripatetic, punte). Culcuș, așternut pe care te culcĭ ca să dormĭ: pat de fîn. Mobilă de lemn saŭ de fer [!] (crivat) pe care puĭ așternutu și te culcĭ. Targă (Vest). Patu puștiĭ, lemnu pe care se sprijină țeava. Patu războĭuluĭ (de țesut), cadru pe care e așezat el. Patu rîuluĭ, albia rîuluĭ. A cădea bolnav la pat, a te culca în pat din cauza boaleĭ: a căzut la pat, e bolban la pat. A dormi în pat, a dormi de-a binele [!], (învălit [!]). A dormi pe pat, a dormi numaĭ culcat pe așternut, neînvălit și pe puțin timp. – Dim. păteac n., pl. ece (ca drumeac, rădeac, sfredeleac), pătișór, pl. oare; pătuc, -él, pătuț, pătuleț, pl. e; pătucean, păticean, pătcean, pl. ene. substantiv neutrupat
PĂTÚȚ, pătuțuri, s. n. Diminutiv al lui pat1; spec. pat1 de copil; pătișor, pătuc, pătucean, – Pat1 + suf. -uț. substantiv neutrupătuț
pătuț | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pătuț | pătuțul |
plural | pătuțuri | pătuțurile | |
genitiv-dativ | singular | pătuț | pătuțului |
plural | pătuțuri | pătuțurilor |