părințél m., pl. eĭ. Dim. d. părinte (preut [!], călugăr). substantiv masculinpărințel
PĂRINȚÉL, părinței, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui părinte (5). – Părinte + suf. -el. substantiv masculinpărințel
părințel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | părințel | părințelul |
plural | părinței | părințeii | |
genitiv-dativ | singular | părințel | părințelului |
plural | părinței | părințeilor |