purtare definitie

credit rapid online ifn

purtáre f. Acțiunea de a purta: haĭnele s´aŭ stricat de atîta purtare. Modu de a te purta cu lumea: pin [!] purtare bună șĭ-a atras simpatia șefilor. Fam. A-țĭ lua nasu la purtare, a te obrăznici. V. conduită. substantiv femininpurtare

purtáre s. f., g.-d. art. purtắrii; (maniere) pl. purtắri substantiv femininpurtare

credit rapid online ifn

purtare f. acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei: conduită. substantiv femininpurtare

PURTÁRE, purtări, s. f. Acțiunea de a (se) purta și rezultatul ei. 1. Transportare (pe umeri sau pe brațe). 2. Folosire, întrebuințare. ◊ Loc. adj. De purtare = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) care se poartă în mod curent, de toate zilele, de lucru. ◊ Expr. A lua (un lucru) la purtare = a începe să întrebuințezi (un lucru) în mod obișnuit, zilnic. A-și lua nasul la purtare = a deveni obraznic. 3. Fel de a se comporta; conduită, comportare. – V. purta. substantiv femininpurtare

búnă purtáre (comportament bun) adj. + s. f. substantiv femininbunăpurtare

a-și lua nasul la purtare expr. a se obrăznici. substantiv femininașiluanasullapurtare

3) port, a purtá v. tr. (lat. pŏrtare, it. portare, pv. sp. pg. portar, fr. porter.Poartă, să poarte. V. com-, ex-, im-, ra-, su- și trans-port). Duc susținînd: a purta o greutate în spinare, a purta steagu în mînă. Îs îmbrăcat cu, am pe mine: a purta suman. Am cu mine, duc: el poartă toțĭ baniĭ cu el. Fig. Duc, susțin, întreprind: Ștefan cel Mare a purtat zecĭ de războaĭe. Duc, susțin, sufer [!]: el duce greu caseĭ. V. refl. Am atitudine: acest elev se poartă bine, el se purta aspru cu inferioriĭ, poartă-te bine. A fi purtat v. pasiv. A fi ținut pe corp, vorbind de îmbrăcăminte, arme, decorațiunĭ: fracu se poartă la solemnitățĭ, sabia se poartă la stînga, el poartă căcĭula pe-o ureche. A fi la modă: această haĭnă se purta pe la 1848. A purta bine o haĭnă, a n´o uza curînd. A purta răŭ o haĭnă, a o uza prea curînd. A purta arme, a fi armat. A purta arma saŭ armele, a fi militar. A purta grijă saŭ de grijă cuĭva, a îngriji de el, a-ĭ procura cele necesare. A purta grija cuĭva, a fi îngrijorat, a fi neliniștit din cauza luĭ ca să nu i se întîmple ceva răŭ. A purta pe cineva cu vorba, a-l tot amîna neîmplinindu-țĭ promisiunea. A purta vorba saŭ vorbele, a bîrfi, a flecări, a face intrigĭ. A purta pe cineva în gură, a-l defăĭma. A purta pe cineva pe palme, a-l menaja foarte mult. A purta cuĭva Sîmbetele, a pîndi ocaziunea de a-l ucide saŭ cel puțin de a-ĭ face răŭ (Sîmbăta e ziŭa morților și a pomenilor). A purta pe cineva de la moară la rîșniță, a-l purta de la Ana la Caĭfa, de colo colo ca să-l șicanezĭ. A purta un nume strălucit, a fi dintr´o familie ilustră. verb tranzitivport

purtá (pórt, purtát), vb.1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage după sine, a ține, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. – 6. A îmbrăca pe altcineva, a întreține (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A susține, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se mișca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Pușcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter.Der. purtare, s. f. (acțiunea de a se purta; conduită); purtăreț, adj. (ușor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtător, s. m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 și REW 6674 îl derivă direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s. m., din germ. Porto; port-altoi, s. n. (plantă care poartă altoiul), după fr. porte-greffe; port-drapel, s. m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s. n., din fr. porte-monnaie; portofel, s. n., după fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s. n. (funcție ministerială, titlu); port-țigar, s. n., înv., din fr. porte-cigares; port-țigaretă, s. f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s. n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanță, s. f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc. verb tranzitivpurta

purtá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. port, 3 poártă verb tranzitivpurta

PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. (Despre animale) A trage după sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (Înv. și pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (Pop.) A mânui o unealtă. 3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ◊ Fig. A suporta, a suferi, a răbda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊ Loc. vb. A purta dușmănie (sau pică) - a dușmăni. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frică de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊ Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊ Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.) Poartă un coc deosebit.Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (Refl. impers.) Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modem. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel. Poartă părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊ Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊ Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător. 12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊ Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta. A purta (o) conversație = a conversa, A purta lupte (sau război) = a se lupta, a se război. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare. verb tranzitivpurta

purtà v. 1. a susține ceva greu: a purta o povară; 2. a transporta dintr’un loc într´altul: a purta un pachet la poștă; 3. a pune pe sine: a purta un palton; 4. a avea asupră-și: a purta arme; fig. a purta grija; 5. a duce: îl poartă în toate părțile: fig. îl poartă cu vorba; 6. a îndemna: inima mă poartă să stau în veci cu tine AL.; 7. a întreprinde: a purtat multe răsboaie; 8. a fi de purtat: această haină nu se mai poartă; 9. a avea purtare bună sau rea: se poartă aspru cu toți. [Lat. PORTARE]. verb tranzitivpurtà

a purta (cuiva) sâmbetele expr. 1. a dușmăni, a pizmui, a urî (pe cineva). 2. a căuta să facă rău (cuiva). verb tranzitivapurta

a-și purta / a-și duce crucea expr. a îndura o suferință mare. verb tranzitivașipurta

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva). verb tranzitivapurtapică

a purta vorba expr. a fi indiscret, a-i plăcea să afle și să răspândească informații care nu-l privesc în mod direct. verb tranzitivapurtavorba

a purta coarne expr. (d. bărbați) a fi înșelat în căsătorie. verb tranzitivapurtacoarne

a purta pe palme (pe cineva) expr. a îngriji foarte bine (față de cineva); a răsfăța (pe cineva). verb tranzitivapurtapepalme

a se purta cu mănuși (cu cineva) expr. a se purta cu menajamente (cu cineva); a se purta delicat (față de cineva). verb tranzitivasepurtacumănuși

a nu ști ce hram poartă cineva expr. a nu cunoaște calitatea (oficială) a cuiva. verb tranzitivanușticehrampoartăcineva

a se purta fără mănuși față de cineva expr. a avea un comportament grosolan / nepoliticos / intransigent (față de cineva). verb tranzitivasepurtafărămănușifațădecineva

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipurtare

purtare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular purtare purtarea
plural purtări purtările
genitiv-dativ singular purtări purtării
plural purtări purtărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z