PÚNIC, -Ă adj. care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei. ◊ (s. n.) dialect fenician vorbit la Cartagina. (< fr. punique) adjectivpunic
Punic a. relativ la Cartaginezi; Răsboaie punice, nume a trei râsboaie între Roma și Cartaginea: primul, după care Romanii cuceriră Sicilia (264-241 a. Cr.); al doilea, început glorios de Anibal, care fu în cele din urmă învins la Zama (219-201); ultimul, care se termină cu coprinderea și dărâmarea Cartaginii (149-146). adjectivpunic
PUNIC, -Ă, punici, -ce, adj. Care aparține Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Război punic = nume dat fiecăruia dintre cele trei războaie purtate de Roma antică împotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique. adjectivpunic
punice | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | punice | punicea |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | punice | punicei |
plural | — | — |