pungáș m. (d. pungă). Acela care fură banĭ din buzunar. Escroc, coțcar. Epitet glumeț băeților șirețĭ (Munt.). – Fem. pungășoaĭcă, pl. e. substantiv masculinpungaș
pungáș (fam.) s. m., pl. pungáși substantiv masculinpungaș
pungaș m. cel ce fură bani. [Tras din pungă]. substantiv masculinpungaș
PUNGÁȘ, pungași, s. m. Hoț de buzunare; p. gener. hoț. ♦ Om șmecher, viclean, escroc. – Pungă + suf. -aș. substantiv masculinpungaș
!pițigói-pungáș (pasăre) s. m., pl. pițigói-pungáși, art. pițigóii-pungáși substantiv masculinpițigoi
pungăși, pungășesc v. t. 1. a fura 2. a înșela, a escroca verb tranzitivpungăși
pungășí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pungășésc, imperf. 3 sg. pungășeá; conj. prez. 3 să pungășeáscă verb tranzitivpungăși
pungășì v. a fura, mai ales bani. verb tranzitivpungășì
PUNGĂȘÍ, pungășesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A fura, a înșela, a escroca. – Din pungaș. verb tranzitivpungăși
2) pungășésc v. tr. (d. pungaș). Fur cuĭva baniĭ din buzunar. Escrochez. V. intr. Trăĭesc ca pungaș: mulțĭ anĭ a pungășit. verb tranzitivpungășesc
pungăși | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pungăși | pungășire | pungășit | pungășind | singular | plural | ||
pungășind | pungășiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pungășesc | (să)pungășesc | pungășeam | pungășii | pungășisem | |
a II-a (tu) | pungășești | (să)pungășești | pungășeai | pungășiși | pungășiseși | ||
a III-a (el, ea) | pungășește | (să)pungășeai | pungășea | pungăși | pungășise | ||
plural | I (noi) | pungășim | (să)pungășim | pungășeam | pungășirăm | pungășiserăm | |
a II-a (voi) | pungășiți | (să)pungășiți | pungășeați | pungășirăți | pungășiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pungășesc | (să)pungășească | pungășeau | pungășiră | pungășiseră |