PRÓZĂ s.f. 1. Scriere, vorbire care nu este supusă regulilor de versificație, care nu este redată în versuri; scriere în limbaj obișnuit. ◊ Proză poetică = proză ritmată și rimată. 2. (Fig.) Scriere lipsită de elemente artistice; banalitate; vulgaritate. [< fr. prose, it., lat. prosa]. substantiv femininproză
PRÓZĂ s. f. 1. mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; scriere în acest mod. 2. totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. (fig.) platitudine, banalitate, fapt comun. (< fr. prose, lat. prosa) substantiv femininproză
*próză f., pl. e (lat. prosa, din *prorsa, care e contras din provorsa, proversa, part. fam. d. provértere, a face să treacă înainte, a prefera. V. vers, jos). Modu obișnuit de a vorbi al omuluĭ (în opoz. cu versurĭ, poezie): a scrie în proză. Scriere în proză, maĭ ales proastă: ĭ-am cetit proza! Fig. Banalitate, lucrurĭ vulgare, mizerie: în locu poeziiĭ codruluĭ, proza fabriciĭ ! substantiv femininproză
!próză s. f., g.-d. art. prózei; (scrieri) pl. próze substantiv femininproză
proză f. 1. limbă obișnuită și liberă, organul rațiunii și al științei: proza se adresează mai cu seamă inteligenței și scopul ei este a convinge, a instrui și a interesa; 2. fig. ceva banal: dar mizeria aceasta, proza asta e amară EM. substantiv femininproză
PRÓZĂ, (rar, 2) proze, s. f. 1. Mod de exprimare care nu este supus regulilor de versificație; compunere literară care folosește acest mod de exprimare. 2. Totalitatea operelor în proză (1) ale unui scriitor, ale unui popor etc. 3. Fig. Lucruri comune, banale, vulgare, cotidiene, aparținând realității de fiecare zi. – Din fr. prose, lat. prosa. substantiv femininproză
proză | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | proză | proza |
plural | proze | prozele | |
genitiv-dativ | singular | proze | prozei |
plural | proze | prozelor |