provocator definitie

PROVOCATÓR, -OÁRE adj. Care provoacă; provocant. ♦ Care îndeamnă la acțiuni nesocotite și necinstite. // s.m. Cel care provoacă la luptă, la întrecere etc. [Var. provocător, -oáre adj., s.m.f. / cf. fr. provocateur, lat. provocator]. adjectivprovocator

PROVOCATÓR, -OÁRE I. adj. care provoacă; provocant. ◊ ostentativ. II. s. m. f. cel care instigă. (< fr. provocateur, lat. provocator) adjectivprovocator

*provocatór, -oáre adj. (lat. provocator). Care provoacă: cuvînt, ton, aer provocator. Subst. Persoană care provoacă. Agent provocator, polițist secret care se împrietenește cu hoțiĭ îndemnîndu-ĭ (provocîndu-ĭ) să facă acte pin [!] care să fie prinșĭ. adjectivprovocator

provocatór adj. m., pl. provocatóri; f. sg. și pl. provocatoáre adjectivprovocator

PROVOCATÓR, -OÁRE, provocatori, -oare, adj. Care provoacă, întărâtă, ațâță, incită, atacă; care atrage atenția asupra sa prin ținută, extravaganță, impertinență, obrăznicie; sfidător, obraznic. ♦ (Substantivat) Persoană care instigă la producerea unui act reprobabil. ♦ Care constituie cauza a ceva, care determină, care pricinuiește ceva. [Var.: (pop.) provocătór, -oáre adj.] – Din fr. provocateur. adjectivprovocator

PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. v. provocator. adjectivprovocător

provocător a. care provoacă: gesturi provocătoare. ║ m. cel ce provoacă. adjectivprovocător

PROVOCĂTÓR, -OÁRE adj. v. provocator. adjectivprovocător