PROMULGÁȚIE s.f. (Jur.) Promulgare. [Gen. -iei. / < lat. promulgatio, fr. promulgation]. substantiv femininpromulgație
PROMULGÁȚIE s. f. promulgare. (< fr. promulgation, lat. promulgatio) substantiv femininpromulgație
PROMULGÁȚIE, promulgații, s. f. (Jur.) Promulgare. – Din lat. promulgatio, -onis, fr. promulgation. substantiv femininpromulgație
*promulgațiúne f. (lat. promulgatio, -ónis). Acțiunea de a promulga. – Și -áție, dar ob. -áre. substantiv femininpromulgațiune
promulgațiune f. publicațiune oficială: legile nu pot fi executate decât după promulgațiunea lor. substantiv femininpromulgațiune
promulgație | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | promulgație | promulgația |
plural | promulgații | promulgațiile | |
genitiv-dativ | singular | promulgații | promulgației |
plural | promulgații | promulgațiilor |