PRESTÁ vb. I. tr. A depune, a desfășura o activitate. [< lat. praestare, cf. it. prestare]. verb tranzitivpresta
prestá (prestéz, prestát), – A îndeplini o muncă, a desfășura o activitate. Lat. praestare (sec. XIX). Numai în formula a presta jurămînt „a jura”, din fr. prêter serment. – Der. prestanță, s. f., din fr. prestance; prestați(un)e, s. f., din fr. prestation. verb tranzitivpresta
prestá (a ~) vb., ind. prez. 3 presteáză verb tranzitivpresta
presta verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)presta | prestare | prestat | prestând | singular | plural | ||
prestând | prestați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | prestez | (să)prestez | prestam | prestai | prestasem | |
a II-a (tu) | prestezi | (să)prestezi | prestai | prestași | prestaseși | ||
a III-a (el, ea) | prestează | (să)prestai | presta | prestă | prestase | ||
plural | I (noi) | prestăm | (să)prestăm | prestam | prestarăm | prestaserăm | |
a II-a (voi) | prestați | (să)prestați | prestați | prestarăți | prestaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | prestează | (să)presteze | prestau | prestară | prestaseră |