PRELÉGERE s.f. Lecție (făcând parte dintr-un curs universitar); conferință publică; prelecțiune. [< lat. praelegere]. substantiv femininprelegere
PRELÉGERE s. f. lecție (dintr-un curs universitar); conferință publică. (< lat. praelegere) substantiv femininprelegere
prelégere (prelégeri), s. f. – Lectură publică, lecție. După germ. Vorlesung contaminat cu lat. praelegere (Tiktin). substantiv femininprelegere
*prelégere f. (după germ. vor-lesung, care și el e tradus după lat. prae-lectio, curs, lecțiune, și praelégere, a citi explicînd în fața unuĭ auditoriŭ. Verbu a prelege, ca germ. vorlesen, nu există în limba rom.). Trans. Curs, lecțiune la universitate. V. proponiment. substantiv femininprelegere
prelégere s. f., g.-d. art. prelégerii; pl. prelégeri substantiv femininprelegere
prelegere f. lecțiune făcută de un profesor la Universitate. substantiv femininprelegere
PRELÉGERE, prelegeri, s. f. Curs, lecție în învățământul universitar; conferință publică (aparținând unui ciclu); prelecție. – Cf. lat. praelegere. substantiv femininprelegere
prelegere substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prelegere | prelegerea |
plural | prelegeri | prelegerile | |
genitiv-dativ | singular | prelegeri | prelegerii |
plural | prelegeri | prelegerilor |