posomorît a. și m. 1. întunecat la față: vreme posomorîtă; 2. fig. trist, posac: de omul posomorît și norocul fuge. adjectivposomorît
POSOMORẤT, -Ă, posomorâți, -te, adj. (Despre oameni) Prost dispus; trist, mohorât, posac; (despre fața sau privirea oamenilor) care exprimă o proastă dispoziție, tristețe etc. ♦ (Despre obiecte, peisaje etc.) Care este de culoare întunecată, lipsit de lumină; p. ext. care face o impresie tristă; dezolant, sumbra. ♦ Fig. (Despre cer) Acoperit cu nori; p. ext. (despre timp) întunecat, ploios. – V. posomorî. adjectivposomorât
posomorî (posomorắsc, posomorît), vb. – A se întrista, a se întuneca, a se mohorî. Sl., cf. rus. pasmurĕtĭ, ceh. posmouriti, sb. nasumoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 279; Tiktin). Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 299, credea într-o proveniență dacică. – Der. posomor, adj. (Trans., mohorît, încruntat); posomoreală, s. f. (amărăciune, tristețe). verb tranzitivposomorî
posomorî v. 1. a se întuneca la față: cerul se posomorește; 2. fig. a fi posomorît. [Slav. PASMURIETI, a se întuneca]. verb tranzitivposomorî
POSOMORÎ́ vb. IV v. posomorí. verb tranzitivposomorî
posomor'î (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. posomorắsc, imperf. 3 sg. posomorá, perf. s. 3 sg. posomor'î, 3 pl. posomorấră; m.m.c.p. 3 sg. posomorấse, 3 pl. posomorấseră; conj. prez. 3 să posomoráscă; ger. posomorấnd; part. posomorất verb tranzitivposomorî
POSOMORÎ́, posomorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni sau despre fața, privirea lor) A se întuneca, a se întrista. ♦ Tranz. Vestea l-a posomorât. ♦ A lua o înfățișare severă; a se încrunta. ♦ Fig. (Despre cer) A se înnora; p. ext. (despre timp) a deveni neguros, întunecat, închis, ploios. 2. Tranz. A da o notă de tristețe; a înnegura. [Var.: (reg.) posomorí vb. IV] – Et. nec. verb tranzitivposomorî
posomorắsc v. tr. (vsl. *posmuriti, dedus din posmurinŭ, smurŭ, posomorît; sîrb. násumoriti se, a se posomorî, infl. poate de ung. szomoru, trist, care tot de aci vine: rus. pásmurĭetĭ, pohmúritĭ, a se posomorî, pásmurnyĭ, posomorît, d. smúryĭ, cenușiu închis, hmúra, corcolan, nour întunecat, hmuritĭ, a încreți fruntea, a se zbîrli, hmúrnyĭ, posomorît. Bern. 1, 391. Cp. cu scapăr și chĭondorîș). Întunec, daŭ un aspect trist orĭ supărat: vestea rea l-a posomorît. V. refl. Mă întunec: un cer posomorît. Fig. Mă încrunt, mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă supăr: o fată posomorîtă. V. bosunflu. verb tranzitivposomorăsc
posomorât | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | posomorât | posomorâtul | posomorâtă | posomorâta |
plural | posomorâți | posomorâții | posomorâte | posomorâtele | |
genitiv-dativ | singular | posomorât | posomorâtului | posomorâte | posomorâtei |
plural | posomorâți | posomorâților | posomorâte | posomorâtelor |