POLIZÁ vb. I. tr. A șlefui, a lustrui, a face curat, lucios (cu ajutorul polizorului). [Var. polisa vb. I. / < fr. polir]. verb tranzitivpoliza
POLIZÁ vb. tr. 1. a prelucra piese cu ajutorul polizorului. 2. a lamina la rece foi de tablă subțire, recoaptă și decapată, care urmează să fie cositorită. (după fr. polir) verb tranzitivpoliza
polizá (a ~) vb., ind. prez. 3 polizeáză verb tranzitivpoliza
POLIZÁ, polizez, vb.I. Tranz. A prelucra prin așchiere suprafața unei piese cu ajutorul polizorului. ◊ Mașină de polizat = polizor. ♦ A lamina la rece foile de tablă subțire. – Din polizor. Cf. fr. p o l i r. verb tranzitivpoliza
poliza verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)poliza | polizare | polizat | polizând | singular | plural | ||
polizând | polizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | polizez | (să)polizez | polizam | polizai | polizasem | |
a II-a (tu) | polizezi | (să)polizezi | polizai | polizași | polizaseși | ||
a III-a (el, ea) | polizează | (să)polizai | poliza | poliză | polizase | ||
plural | I (noi) | polizăm | (să)polizăm | polizam | polizarăm | polizaserăm | |
a II-a (voi) | polizați | (să)polizați | polizați | polizarăți | polizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | polizează | (să)polizeze | polizau | polizară | polizaseră |