POLITÉHNIC, -Ă adj. referitor la, care cuprinde mai multe specialități tehnice. ♦ institut ~ (și s. f.) = insituție de învățământ superior care pregătește specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. (< fr. polytechnique) adjectivpolitehnic
POLITÉHNIC, -Ă adj. Care privește, care se referă la, care cuprinde mai multe științe, mai multe meserii sau arte practice. ♦ Institut politehnic (și s.f.) = instituție de învățământ superior unde se pregătesc ingineri. [< fr. polytechnique, cf. gr. polys – numeros, techne – artă]. adjectivpolitehnic
*politécnic și -téhnic, -ă adj. (vgr. polýs, mult, și tecnic, saŭ d. vgr. polý-tehnos, știutor de multe arte). Care cuprinde maĭ multe științe inginereștĭ: școală politecnică (podurĭ și șosele, mine, electricitate ș. a.). S. f., pl. ĭ. Școală politecnică. adjectivpolitecnic
politéhnic adj. m., pl. politéhnici; f. politéhnică, pl. politéhnice adjectivpolitehnic
POLITÉHNIC, -Ă, politehnici, -ce, adj. Care cuprinde sau se referă la mai multe științe tehnice. ◊ Institut politehnic = instituție de învățământ superior unde se pregătesc cadre de specialiști în diferite domenii ale științelor tehnice. – Din fr. polytechnique. adjectivpolitehnic
politechnic a. care îmbrățișează mai multe arte sau științe: Școală politehnică, menită a da specialiști pentru diferite servicii publice: artilerie, geniu, mine, poduri și șosele. adjectivpolitechnic
*politecnicián și -tehn- m., pl. ĭenĭ (fr. polytechnicien). Elev de la școala politecnica. – Nu e greșit nicĭ politecnic (ca academic, critic, istoric, mecanic). adjectivpolitecnician
politéhnică s. f., g.-d. art. politéhnicii substantiv femininpolitehnică
politehnică | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | politehnică | politehnica |
plural | politehnici | politehnicile | |
genitiv-dativ | singular | politehnici | politehnicii |
plural | politehnici | politehnicilor |