pocinóg și (vechĭ) -óc n., pl. oage și oace, urĭ (vsl. počinŭkŭ, început, d. pocenti-počinon, a începe; rus. počinok, cîmp desțelenit). Rar. Saftea, început: a face pocinog la ceva. Fig. Iron. Întîmplare neplăcută. A da de pocinog, a da de belea. substantiv neutrupocinog
pocinoc substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pocinoc | pocinocul |
plural | pocinoace | pocinoacele | |
genitiv-dativ | singular | pocinoc | pocinocului |
plural | pocinoace | pocinoacelor |