pĭáză f., pl. pĭeze (d. pĭez). Vest. Pĭază rea, pĭază bună, lucru saŭ persoană care, după credința poporuluĭ, aduce nenorocire saŭ noroc. – În est chează, pl. cheze. În Nț. chijă, soĭ: chijă rea (rev. I. Gg. 2, 277). substantiv femininpĭază
piază f. prevestire (bună sau rea). [Mold. pl. cheji: origină necunoscută (cf. piez)]. substantiv femininpiază
PIÁZĂ, pieze, s. f. 1. (În mitologia românească) Dualitate fastă și nefastă. 4 Piază rea = duh rău al nenorocului întrupat într-o ființă sau într-un obiect. Piază bună = geniu bun al omului, încorporat în șarpele casei, în câinele pripășit etc. ♦ (Reg.; la pl.) Dispoziție, chef; toane. 2. (înv. și reg.) Pantă, povârniș. ◊ Loc. adv. În piez(i) = oblic, pieziș. [Var.: (înv. și reg.) piez s. m.] – Et. nec. substantiv femininpiază
piază rea s. f. întâmplare, ființă, eveniment etc. despre care se crede că aduce cuiva nenorocire sau nenoroc. substantiv femininpiazărea
piáză rea (pia-) s. f. + adj. substantiv femininpiazărea
piază | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | piază | piaza |
plural | pieze | piezele | |
genitiv-dativ | singular | pieze | piezei |
plural | pieze | piezelor |