peană definitie

1) pánă și (Trans. Mac.) peană f., pl. pene (lat. pĭnna și pĕnna, pană; it. penna, pană; fr. panne, o stofă cu păr lung; sp. peña, stîncă. V. pinulă. Cp. cu geană). Țeavă garnisită cu puf care acopere corpu păsărilor: penele corbuluĭ îs negre, negru ca pana corbuluĭ. Pană groasă de la aripile păsărilor ascuțită și despicată la vîrf și întrebuințată ca peniță de scris, maĭ ales înainte de invențiunea penițelor de metal. Bucată de lemn (saŭ și de metal) ascuțit care se bate cu toporu´ntr´un buștean ca să se despice (în Trans. ichĭ). Felie de slănină saŭ alte lucrurĭ care servesc la împănat. Curea care atîrnă de căpăstru și ține calu legat în grajd (numită odinioară dălog). Fig. Scriitor saŭ stil distins: el e o pană distinsă, el are o pană elegantă (V. condeĭ). Pana zburătoruluĭ, o plantă cruciferă care crește pin [!] pădurile umbroase și stîncoase și pe care o întrebuințează poporu în farmece (lunária [ánnua și biénnis]). Bc. Un fel de ferigă (struthiópetris germánica saŭ onocléa struthiópteris). Pană de somn orĭ somn pană, somn de la 15 kg. în sus. V. somn 1. substantiv femininpană

pană f. 1. țeavă garnisită cu firișoare și puf, ce acopere corpul păsărilor și cu cari ele se servesc spre a sbura; 2. pană preparată spre a servi de ornament: pene la o pălărie; 3. pană de gâscă preparată, sau bucată de metal țuguiată în vârf, ce servă la scris; 4. fig. stil, mod de a scrie al unui autor: are o pană ușoară; 5. Tr. (peană) buchet de flori ce flăcăii își pun la căciulă ori la pălărie; 6. prin analogie: foaia ce înfășoară ștuleții porumbului; 7. Bot. pana-sburătorului, plantă ce crește prin păduri umbroase întrebuințată de babele știutoare spre a face fermece (Lunaria annua). [Vechiu-rom. și Tr. peană = lat. PENNA]. substantiv femininpană

peánă, V. pană. substantiv femininpeană

peană f. Tr. V. pană. substantiv femininpeană

PEÁNĂ s. f. v. pană¹. substantiv femininpeană