PARAȘÚTĂ s.f. 1. Aparat construit în forma unei umbrele, care încetinește căderea unui corp și este folosit pentru lansarea din avion a oamenilor sau a materialelor în timpul zborului. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material cu bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic. 2. Dispozitiv de frânare pentru cazuri de avarii la ascensoare. [< fr. parachute < parer – a evita, chute – cădere]. substantiv femininparașută
PARAȘUTÁ vb. I. tr., refl. A (se) lansa cu parașuta. [< fr. parachuter]. substantiv femininparașuta
PARAȘÚTĂ s. f. 1. dispozitiv în formă de umbrelă, pentru lansarea din avion în timpul zborului. 2. dispozitiv de frânare pentru cazuri de avarii la ascensoare. (< fr. parachute) substantiv femininparașută
parașută, parașute s. f. (peior.) 1. prostituată. 2. nimfomană. 3. vagaboandă; femeie decăzută / declasată. substantiv femininparașută
*parașútă f., pl. e (fr. parachute). Barb. Paracădere (ca paratrăsnet îld. paratoner). substantiv femininparașută
parașútă s. f., g.-d. art. parașútei; pl. parașúte substantiv femininparașută
PARAȘÚTĂ, parașute, s. f. Dispozitiv în formă de umbrelă sau de dreptunghi, cu suprafață mare, folosit pentru reducerea vitezei de cădere a unui corp lansat de la înălțime, de obicei dintr-un avion în zbor. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material pe bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminând puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoaștere etc. – Din fr. parachute. substantiv femininparașută
PARAȘUTÁ vb. tr., refl. a (se) lansa din avion cu parașuta. (< fr. parachuter) verb tranzitivparașuta
parașutá (a ~) vb., ind. prez. 3 parașuteáză verb tranzitivparașuta
PARAȘUTÁ, parașutez, vb. I. Tranz. A lansa din avion cu parașuta oameni sau obiecte. – Din fr. parachuter. verb tranzitivparașuta
parașută | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | parașută | parașuta |
plural | parașute | parașutele | |
genitiv-dativ | singular | parașute | parașutei |
plural | parașute | parașutelor |