PARACLISIÉR s. m. v. paracliser. substantiv masculinparaclisier
paraclisiér și -sér m. (d. paraclis). Munt. Clisiarh, palamar, crîsnic, servitor saŭ și cîntăreț de biserică. – Vechĭ (lit.) și paraeclisiárh și paraclisiarh (mgr. paraekklisiárhis). V. țîrcovnic. substantiv masculinparaclisier
paraclisier m. servitor care îngrijește de curățenia și de buna rândueală a bisericii: paraclisierul se numește în Mold. palamar și în Tr. crâsnic. substantiv masculinparaclisier
paraclisier substantiv masculin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | paraclisier | paraclisierul |
plural | paraclisieri | paraclisierii | |
genitiv-dativ | singular | paraclisier | paraclisierului |
plural | paraclisieri | paraclisierilor |