pană definitie

pấnă conjcț., prep. invariabil până

pấnă la prep. invariabil până

până prep. arată termenul final al locului, timpului și operațiunii: până la oraș, până la noapte, bate fierul până e cald. [Lat. PAENE]. invariabil până

pînă prep.1. Exprimă ideea de limită în timp sau în spațiu. – 2. (Conj.) Cîtă vreme, atîta timp cît. – Var. pănă. Mr. pînc(ă), megl. pănă, pon, istr. pire, pir. Probabil din lat. paene(ad), cf. Cipariu, Gram., 39; Pușcariu 1319; Tiktin; REW 6669, dar der. nu este clară. Etimonul lat. *pro ad (Crețu 355) este improbabil. Se folosește împreună cu alte prep. (pînă la, pînă spre, pînă în etc.), cînd nu este înaintea unui adv. Cu rol de conj. se folosește și în combinație pînă ce, pînă cînd, pînă unde. Cf. Moser 439. invariabil pînă

pî́nă prep. cu ac. (lat. paene ad, aproape). Arată un termin peste care nu se trece, nu maĭ departe: pîn´aci, pîn´acolo, pîn´la mine, pîn´la Nistru, pîn´la moarte, pînă dincolo de Nistru, pînă´n grădină, pînă´n Italia. Pînă cînd, cît timp (interogativ): Pînă cînd veĭ abuza de răbdarea noastră ? Pînă cînd veĭ sta acolo ? Pînă cînd saŭ pînă ce saŭ pînă, atît timp cît, pînă în momentu în care: pînă cînd voĭ avea gust, pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ pînă) mă voĭ sătura; stăĭ aicĭ pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) mă voĭ întoarce; pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) să mă întorc, apa a și fert [!]; pînă cînd (pînă ce, pînă să) venim noĭ, apa și ferbe [!]. Pînă și, chear și (ca sp. hasta): pînă și (saŭ pînă chear [!] și) fearele [!] se îmblînzeaŭ ascultîndu-l pe Orfeŭ cîntînd. Pînă una alta, pînă cînd voĭ lucra una saŭ alta, pînă maĭ încolo. Prov. Bate feru [!] pînă (saŭ cît) e cald, profită de ocaziune cînd e favorabilă; pînă ce nu facĭ foc, fum nu ĭese, dacă n´ar fi fost nimica, nu s´ar vorbi. (Acest proverb e de multe orĭ fals !). – În nord pănă. invariabil pînă

PẤNĂ conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziții circumstanțiale de timp). 1. (Stabilește un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplinește acțiunea din regentă) Greu le-a fost până și-au făcut rost de cărți. 2. (Urmat de o negație, stabilește un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (în locuțiuni, urmat de o negație) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ◊ (în locuțiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziții circumstanțiale de loc; arată limita, hotarul în spațiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe și cu alte prepoziții formează adverbe compuse, locuțiuni, prepoziții). I. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Până mâine-dimineață să termini lucrarea. ◊ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori și pănă-n seară.Loc. conj. Până când. Până ce.Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanțial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă.Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ◊ (în prepoziții compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în prepoziții compuse) S-a înduioșat până la lacrimi. ◊ (în locuțiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până și = chiar și. – Lat. paene-ad. invariabil până

*pấnă ce loc. conjcț. invariabil pânăce

*pấnă să loc. conjcț. invariabil pânăsă

PÁNĂ s.f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui autovehicul, determinată de defectarea unei piese, de lipsa combustibilului etc. ◊ A rămâne în pană = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă; a nu avea bani. 2. (Mar.) Orientare a velelor unei nave cu pânze astfel încât să se opună vântului și să rămână pe loc; oprire a unei corăbii. [Pl. pane, pene. / < fr. panne]. substantiv feminin pană

PÁNĂ s. f. 1. nefuncționare accidentală a unei mașini, a unui autovehicul. ♦ a rămâne în ~ = a fi împiedicat într-o activitate, a se găsi într-o situație (materială) jenantă. 2. poziție a unei nave cu pânze care nu înaintează, având velele orientate invers, astfel încât efectul vântului se anulează. 3. grindă longitudinală rezemată pe elementele transversale de rezistență ale acoperișului. (< fr. panne) substantiv feminin pană

pánă (péne), s. f.1. Formație epidermică de consistență cornoasă care acoperă corpul păsărilor. – 2. Penuș, instrument de scris din pană (1). – 3. Pănușă de porumb. – 4. (Trans.) Buchețel. – 5. Căpăstru. – 6. Ic, grindei. – 7. Șină de roată, opritoare. – 8. Slănină pentru împănat carnea. – 9. Partea abdominală a somnului. – 10. (Maram.) Marginea pălăriei. – Mr., megl. peană, istr. pęnę. Lat. pinna (Pușcariu ZRPh., XXVIII, 682; Pușcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normală, peană, este înv. Der. peniș, s. n. (penaj); peniță, s. f. (pană mică); împenat, adj. (cu pene); pănușe, s. f. (fiecare dintre foile care înfășoară știuletele de porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf. pană 9 se explică semantic drept „parte care acoperă organele interne”, după cum foaia acoperă știuletele); pănuș, s. n. (Banat, burtă); pănușiță, s. f. (plantă, Stipa capillata), probabil formație artificială după germ. Federgrass; împăna, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se găti; a bate pene; a băga bucățelele de slănină în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 și DAR îl reduce la lat. *impinnāre; împănușa, vb. (a face pănuși); penal (var. penar), s. n. (cutiuță cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panaș, s. n. (mănunchi de pene), din fr. panache; penișoară, s. f. (ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana „puf” (Capidan, Raporturile, 223). substantiv feminin pană

1) pánă și (Trans. Mac.) peană f., pl. pene (lat. pĭnna și pĕnna, pană; it. penna, pană; fr. panne, o stofă cu păr lung; sp. peña, stîncă. V. pinulă. Cp. cu geană). Țeavă garnisită cu puf care acopere corpu păsărilor: penele corbuluĭ îs negre, negru ca pana corbuluĭ. Pană groasă de la aripile păsărilor ascuțită și despicată la vîrf și întrebuințată ca peniță de scris, maĭ ales înainte de invențiunea penițelor de metal. Bucată de lemn (saŭ și de metal) ascuțit care se bate cu toporu´ntr´un buștean ca să se despice (în Trans. ichĭ). Felie de slănină saŭ alte lucrurĭ care servesc la împănat. Curea care atîrnă de căpăstru și ține calu legat în grajd (numită odinioară dălog). Fig. Scriitor saŭ stil distins: el e o pană distinsă, el are o pană elegantă (V. condeĭ). Pana zburătoruluĭ, o plantă cruciferă care crește pin [!] pădurile umbroase și stîncoase și pe care o întrebuințează poporu în farmece (lunária [ánnua și biénnis]). Bc. Un fel de ferigă (struthiópetris germánica saŭ onocléa struthiópteris). Pană de somn orĭ somn pană, somn de la 15 kg. în sus. V. somn 1. substantiv feminin pană

!pána-zburătórului (plantă) s. f. art., g.-d. art. pénei-zburătórului substantiv feminin pana

pană f. 1. unealtă, subțiată la un căpătâiu, servind a despica lemne; 2. felie de slănină cu care se îngrașă friptura de iepure (v. împănat). [Vorbă identică cu cea precedentă și aplicată, prin analogie, unor obiecte lunguețe ce aduc cu o pană (cf. lat. PENNA, pană, aripă și săgeată)]. substantiv feminin pană

pană f. 1. țeavă garnisită cu firișoare și puf, ce acopere corpul păsărilor și cu cari ele se servesc spre a sbura; 2. pană preparată spre a servi de ornament: pene la o pălărie; 3. pană de gâscă preparată, sau bucată de metal țuguiată în vârf, ce servă la scris; 4. fig. stil, mod de a scrie al unui autor: are o pană ușoară; 5. Tr. (peană) buchet de flori ce flăcăii își pun la căciulă ori la pălărie; 6. prin analogie: foaia ce înfășoară ștuleții porumbului; 7. Bot. pana-sburătorului, plantă ce crește prin păduri umbroase întrebuințată de babele știutoare spre a face fermece (Lunaria annua). [Vechiu-rom. și Tr. peană = lat. PENNA]. substantiv feminin pană

2) *pánă f., pl. pane (fr. panne). Stricăcĭune întîmplată unuĭ vehicul mecanic (bicicletă, automobil, aeroplan): a repara o pană. A fi în pană, a nu-țĭ merge bine. substantiv feminin pană

țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr´un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într´o haĭnă cînd s´a aninat într´un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt [!] picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord). substantiv feminin țencușe

a băga o pană expr. a împiedica pe cineva să acționeze. substantiv feminin abăgaopană

a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană. substantiv feminin afrecabuha

în pană de bani expr. rămas fără bani înaintea zilei de salariu / de pensie; lefter. substantiv feminin înpanădebani

pana prostului expr. pană de benzină. substantiv feminin panaprostului

a rămâne în pană expr. 1. a nu mai putea continua o activitate din lipsă de resurse materiale și / sau financiare. 2. a rămâne fără bani (temporar). substantiv feminin arămâneînpană

a se umfla în pene expr. a se lăuda, a se grozăvi. substantiv feminin aseumflaînpene

pánă s. f., g.-d. art. pénei; pl. péne temporar pană

pắnă, V. pînă. temporar pănă

pánă, pene, s.f. – 1. Pănușie de porumb; pițiană (ALR 1971: 403; Săcel). 2. Partea lată, de fier, a bardei (Felecan 1983): „Sirisău cu pană lată / Să tăiem deluțu roată” (Calendar 1980: 166). 3. Toc de scris, condei: „Cucuț, pasăre verzâie, / Adă-mi pană și hârtie” (Calendar 1980: 77). 4. Mănunchi de flori cu care flăcăii își împodobesc pălăriile: „Fă-mă pană de sansiu” (Calendar 1980: 74). 5. Formație epidermică ce acoperă corpul păsărilor: „C-amândoi ne potrivim / Și la ochi, și la sprâncene / Ca doi porumbei la pene” (Calendar 1980: 75). 6. Frunză: „Codrule, codrule, / Ni-apleacă-ți crenjile, / Să-mi aleg penile” (Bilțiu 1996: 179). 7. Ornament cusut pe țesături. – Lat. pinna, cf. it. penna, fr. panne, speña. temporar pană

pî́nă prep. cu ac. (lat. paene ad, aproape). Arată un termin peste care nu se trece, nu maĭ departe: pîn´aci, pîn´acolo, pîn´la mine, pîn´la Nistru, pîn´la moarte, pînă dincolo de Nistru, pînă´n grădină, pînă´n Italia. Pînă cînd, cît timp (interogativ): Pînă cînd veĭ abuza de răbdarea noastră ? Pînă cînd veĭ sta acolo ? Pînă cînd saŭ pînă ce saŭ pînă, atît timp cît, pînă în momentu în care: pînă cînd voĭ avea gust, pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ pînă) mă voĭ sătura; stăĭ aicĭ pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) mă voĭ întoarce; pînă cînd (saŭ pînă ce saŭ numaĭ pînă) să mă întorc, apa a și fert [!]; pînă cînd (pînă ce, pînă să) venim noĭ, apa și ferbe [!]. Pînă și, chear și (ca sp. hasta): pînă și (saŭ pînă chear [!] și) fearele [!] se îmblînzeaŭ ascultîndu-l pe Orfeŭ cîntînd. Pînă una alta, pînă cînd voĭ lucra una saŭ alta, pînă maĭ încolo. Prov. Bate feru [!] pînă (saŭ cît) e cald, profită de ocaziune cînd e favorabilă; pînă ce nu facĭ foc, fum nu ĭese, dacă n´ar fi fost nimica, nu s´ar vorbi. (Acest proverb e de multe orĭ fals !). – În nord pănă. temporar pînă

PANÁ vb. I. tr. A trece prin făină, ou și pesmet, brânza, carnea, legumele și a le prăji în grăsime; a pregăti (un aliment) pane. [< fr. paner]. verb tranzitiv pana

PANÁ vb. tr. a trece prin făină, ou și pesmet cașcavalul, carnea, legumele și a le prăji în grăsime. (< fr. paner) verb tranzitiv pana

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pană

pană   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pană pa
plural
genitiv-dativ singular panelor
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z