paíng (Con. 251), paíngăn (nord), painjin (sud), păĭánjen (Munt. Olt.) și păiájen (Munt. vest) m. (bg. paing, paenk și paĭuk, d. vsl. paonkŭ și paĭonkŭ, painjin, paĭončina, bg. paĭužina, pînză de painjin; sîrb. pauk, ung. pank și pok). Un arahnid care are opt picĭoare și pînă la opt ochĭ și care se nutrește cu insecte, pe care le prinde într´o plasă pe care o țese cu un fir produs de el (tegenaria domestica și epeira diadéma). Tripitea. – Uniĭ painjinĭ îs marĭ pînă la 3 cm., ĭar în zona tóridă mult maĭ marĭ. Eĭ trăĭesc în scorburĭ saŭ în pămînt; alțiĭ, maĭ micĭ, trăĭesc pin [!] șoproane, podurĭ, case neîngrijite și aĭurea; alțiĭ trăĭesc chear [!] în apă. Rîĭa e cauzată de un arahnid parazit care trăĭește pe supt [!] pele [!]. V. mătase. substantiv masculinpaing
paingăn m. Mold. păiajen: sunt prins de acest paingăn în desele-i rețele AL. [Dela paing = slav. PAÕKŬ; v. păiajen]. substantiv masculinpaingăn
PAÍNGĂN s. m. v. păianjen. substantiv masculinpaingăn
paingăn | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | paingăn | paingănul |
plural | paingăni | paingănii | |
genitiv-dativ | singular | paingăn | paingănului |
plural | paingăni | paingănilor |