oușór s. n., pl. oușoáre substantiv neutruoușor
OUȘÓR, oușoare, s. n. 1. Diminutiv al lui ou (1); ouleț, ouț. 2. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguiețe, roșii și pline cu numeroase semințe (Streptopus amplexifolius). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -ușor. substantiv neutruoușor
oușor | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | oușor | oușorul |
plural | oușoare | oușoarele | |
genitiv-dativ | singular | oușor | oușorului |
plural | oușoare | oușoarelor |