orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză verborășeniza
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. verborășeniza
orășeniza | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)orășeniza | orășenizare | orășenizat | orășenizând | singular | plural | ||
orășenizând | orășenizați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | orășenizez | (să)orășenizez | orășenizam | orășenizai | orășenizasem | |
a II-a (tu) | orășenizezi | (să)orășenizezi | orășenizai | orășenizași | orășenizaseși | ||
a III-a (el, ea) | orășenizează | (să)orășenizai | orășeniza | orășeniză | orășenizase | ||
plural | I (noi) | orășenizăm | (să)orășenizăm | orășenizam | orășenizarăm | orășenizaserăm | |
a II-a (voi) | orășenizați | (să)orășenizați | orășenizați | orășenizarăți | orășenizaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | orășenizează | (să)orășenizeze | orășenizau | orășenizară | orășenizaseră |