orienta definitie

ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. 2. tr. A așeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare]. verb tranzitivorienta

ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziția punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a ști încotro să se îndrepte. ◊ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situație, a găsi soluția unei probleme. II. tr. a așeza în raport cu punctele cardinale. ◊ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ◊ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter) verb tranzitivorienta

orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză verb tranzitivorienta

orientà v. 1. a determina punctele cardinale: a orienta o hartă; 2. a dispune după direcțiunea punctelor cardinale: bisericile se orientau cu îngrijire; 3. a recunoaște pozițiunea punctelor cardinale: în acest oraș se poate lesne orienta; 4. fig. a cerceta ceva cu deamănuntul spre a ști cum s’apuce lucrul. verb tranzitivorientà

ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. verb tranzitivorienta

*orientéz v. tr. (fr. orienter). Așez un lucru după pozițiunea pe care trebuĭe s´o aĭbă față de orient și de celelalte puncte cardinale: a orienta o biserică. Mar. Așez pînzele ca să le izbească bine vîntu. Fig. Îndrept, dirijez: a orienta un copil spre știință. V. refl. Recunosc orientu, știu încotro să merg: în acest oraș te orientezĭ ușor. Fig. Recunosc situațiunea, știŭ ce să fac: în mijlocu uneĭ revoluțiunĭ, e greŭ să te orientezĭ. V. dezorientez. verb tranzitivorientez