2) onorár n., pl. e, și (rar) -áriŭ n. (lat. honorarium). Remunerațiune acordată unuĭ medic, unuĭ avocat, unuĭ profesor particular saŭ altora care exercită profesiunĭ libere. V. apuntament, leafă, salar, simbrie, cinste. adjectivonorar
ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium]. adjectivonorariu
ONORÁRIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium) adjectivonorariu
onorariu, onorarii s. n. (intl.) pradă, rezultatul unei infracțiuni. adjectivonorariu
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-) adjectivonorariu
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. adjectivonorariu
onorariu adjectiv | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | onorariu | onorariul | onorarie | onoraria |
plural | onorarii | onorariii | onorarii | onorariile | |
genitiv-dativ | singular | onorariu | onorariului | onorarii | onorariei |
plural | onorarii | onorariilor | onorarii | onorariilor |