omenire definitie

credit rapid online ifn

omeníre f. (d. oamenĭ). Neamu omenesc: istoria omeniriĭ. – Ardeleniĭ (dar nu poporu !) zic omenime. substantiv femininomenire

omeníre s. f., g.-d. art. omenírii substantiv femininomenire

credit rapid online ifn

omenire f. neamul omenesc. substantiv femininomenire

OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. substantiv femininomenire

omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 omeneáscă verb tranzitivomeni

omenì v. 1. a primi cu omenie: îl ospătă și'l omeni ca pe un călător ISP. verb tranzitivomenì

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. verb tranzitivomeni

2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48). verb tranzitivomenesc

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiomenire

omenire  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular omenire omenirea
plural omeniri omenirile
genitiv-dativ singular omeniri omenirii
plural omeniri omenirilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z